Orban ia în calcul o colaborare cu PMP

Formațiunea lui Diaconescu este și în vizorul liberalilor lui Cîțu

Partidul Mișcarea Populară (PMP) este „curtat” și de aripa liberală a lui Ludovic Orban, cel care și-a înființat propria formațiune, Forța Dreptei, după ce a plecat din PNL. Asta chiar dacă, potrivit purtătorului de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, există „un progres evident al discuțiilor”.

Orban a declarat pentru publicația „Punctul de Fierbere”, că Forța Dreptei este deschisă la o colaborare cu PMP în vederea constituirii unui pol puternic de dreapta pe scena politică, în contrapartidă cu alianța de guvernare dintre PNL și PSD. Însă pune și o condiție importantă pentru ca această colaborarea să se materializeze: ca PMP „să nu se verse în PNL, în coaliția toxică”.

„Cu Cristian Diaconescu am o relație foarte bună de mult timp. Suntem deschiși unei colaborări strânse. Vom vedea cum se va materializa ea. Putem gândi multe acțiuni comune în viitor”, a afirmat Orban.

Totodată, acesta a explicat că Forța Dreptei se află în plin proces de constituire, abia după finalizarea acestuia vor putea începe discuțiile, la nivel oficial, cu PMP.

De altfel, Diaconescu a recunoscut recent că se făceau discuții pentru o viitoare cooperare, însă nu la modul în care fuseseră prezentate de Florin Cîțu, președintele PNL. „Fuziunea nu a fost discutată în forurile noastre de conducere. Nu există tema, nu există așa ceva. Focalizarea pe dreapta românească este și una internațională, avem și noi o responsabilitate, nu putem sta pasivi”.

Reamintim că PMP a ratat de puțin intrarea în Parlament (cu 4,82%  la Camera Deputaților și 4,83 la Senat), însă la nivel local are reprezentare în mai toate consiliile locale și județene din țară, astfel că o posibilă colaborare cu Forța Dreptei ar putea crea un grup parlamentar serios. Mai mult, ar putea deveni chiar și un candidat serios la viitoarele scrutinuri electorale.

În acest moment, din Forța Dreptei fac parte exclusiv oamenii plecați din PNL, de altfel, Orban subliniind că fostul său partid nu mai este un partid de dreapta, mai ales dup ce a ales să facă alianță cu social democrații. „Noi construim o formațiune politică de centru-dreapta, o formațiune politică puternică, care să reprezinte cetățenii înreprinzători, oamenii care cred în valorile liberale. O formațiune nu poate să fie de dreapta, atâta timp cât este într-o guvernare cu PSD, atâta timp cât au trădat electoratul liberal aducând PSD pe post de vioara întâi la guvernare”, a declarat Ludovic Orban.

PNL și ALDE încep negocierile pentru fuziune. Ce se întâmplă cu PMP

Articolul precedentBudăi: „Nu vreau să dau speranțe, să spun că pensiile vor crește, însă noi vom da plus valoare”
Articolul următorPonta consideră România condusă de „niște oameni atât de proști”, care nu s-au pregătit de criza economică