Magistrații Curții de Apel Constanța au decis că Primăria Municipiului Constanța este obligată să plătească un milion de euro unui dezvoltator imobiliar, transmite Ziua de Constanța. Decizia nu este definitivă, aceasta putând fi contestată de fiecare dintre părți, în termen de 30 de zile de la data comunicării.
Potrivit motivării apărute pe portalul instanței, suma pe care municipalitatea o are de achitat firmei House 3000 Real Investment SRL, în valoare de 4.839.481,13 lei, reprezintă doar dobânzile penalizatoare și cheltuielile de judecată cu acest proces.
„Dispune obligarea pârâtului Mun. Constanţa la plata către reclamantul SC House 3000 Real Investment SRL a sumei de 4.186.457,48 lei cu titlu de dobândă legală penalizatoare calculată asupra debitului supus executării silite conform somaţiei din data de 26 01 2011 emisă de BEJ Stoica Adrian în dosarul de executare silită nr.241/2008 – stadiul nr. 1 de execuţie lucrări. Dispune obligarea pârâtului Mun. Constanţa la plata către reclamantul SC House 3000 Real Investment SRL a sumei de 632.711,65 lei cu titlu de dobândă legală penalizatoare calculată asupra debitului supus executării silite conform somaţiei din data de 25 04 2017 emisă de BEJ Stoica Adrian în dosarul de executare silită nr. 241/2008 – stadiul nr. 5 de execuţie lucrări. Menţine dispoziţiile sentinţei apelate cu privire acordarea cheltuielilor de judecată reclamantului şi cu privire la respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată solicitate de pârât. Respinge apelul declarat de Mun. Constanţa. Dispune obligarea Mun. Constanţa la plata către SC House 3000 Real Investment SRL a sumei de 20.312 lei cu titlu de cheltuieli de judecată-taxă judiciară de timbru recurs”, se arată în motivarea publicată pe portalul instanței.
Părțile din dosar pot ataca hotărârea în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia. De altfel, în dosarul 2278/118/2018, dezvoltatorul a făcut apel în 6 martie 2020, ca apoi municipalitatea să facă la rândul său contestație, pe 19 martie.
Reprezentanții House 3000 au arătat că firma este „titulara tuturor creanțelor izvorâte din stadiile nr. 1-5 de execuție a lucrărilor de urbanizare publică din zona Faleză Nord”, potrivit rolii.ro, citat de presa locală.
De altfel, pe portalul instanțelor, numele dezvoltatorului apare în mai multe dosare cu Primăria Municipilui Constanța.
House 3000 Real Investment este firma care a absorbit, în 2014, Fin.Co.Ge.Ro Spa Catania, conform replicaonline.ro. În februarie 2019, a cerut la Tribunalul Constanța instituirea popririi pe conturile municipalității, suma vizată fiind în valoare de 5.162.750,97 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor de utilități edilitare executate de S.C. FIN.CO.GE.RO. SPA în perioada 01.11.2013-30.11.2015 la obiectivul din Faleză Nord.