Călin Popescu Tăriceanu, trimis în judecată ieri într-un nou dosar, pentru fapte comise în timpul mandatului său de președinte al Senatului, consideră că „i se trage” de la Klaus Iohannis. Tăriceanu a venit cu o primă reacție vizavi de acuzațiile care i se aduc și, din punctul său de vedere, dosarul său e unul fabricat, în încercarea președintelui țării de a deturna atenția opiniei publice de la problemele actualei guvernări. Acesta explică și că nu putea decide de capul său ce se întâmpla cu mandatul colegului senator PSD, deoarece erau anumite proceduri care ar fi trebuit îndeplinite.
„Ca să mai mute atenția de la “ciolaniada” PNL-USR-UDMR, argații dlui Iohannis de la Parchetul General au decis să mă trimită în judecată pentru un inventat abuz în serviciu. Acuzația este că nu am supus votului plenului Senatului solicitarea ANI de încetare a mandatului unui coleg senator. Procuroarei care m-a anchetat i-a fost prea greu să citească și Regulamentul Senatului care prevede clar modul în care se realizează încetarea mandatului unui senator: solicitarea ANI este trimisă Comisiei Juridice pentru raport, raport care este înaintat Biroului Permanent al Senatului, cel care decide punerea pe ordinea de zi a plenului. Până la data demisiei mele din funcția de Președinte al Senatului, Comisia Juridică nu a venit cu acest raport în Biroul Permanent! Foarte simplu și clar.
Mă rog, argumentele nu contează în vremurile astea. Doar oportunitățile politice! Mă voi apăra în fața judecătorilor așa cum am făcut-o și în celălalt dosar confecționat de justiția lui Iohannis! Așa cum am câștigat atunci o să câștig și acum!”, asigură Tăriceanu.