Zeci de percheziții DNA în cel mai recent dosar privind vaccinarea fictivă

Peste 2.000 de certificate false într-un singur centru de vaccinare, printre cei implicați se află și funcționari publici

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Oradea efectuează percheziții într-un dosar penal ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și fals, comise de către funcționari publici în cursul anului 2021, în contextul campaniei de vaccinare anti-Covid, transmite DNA.

Potrivit presei locale este vorba de așa-zisa „vaccinare la chiuvetă”, o situație care s-a mai întâlnit la nivelul României în ultima perioadă, fiind de altfel deschise mai multe dosare penale în aceste cazuri.

Astfel, căutările s-au desfăşurat la un centru de vaccinare din localitatea Petea şi domiciliile mai multor persoane fizice. 

Peste 2.000 de certificate de vaccinare ar fi fost falsificate în centrul deschis la Vama Petea (centru care funcționează din 28 mai), iar unii dintre beneficiarii acestor certificate au ajuns ulterior în spital din cauza Covid și au recunoscut că, de fapt, nu s-au vaccinat.

„Greșeala” recunoscută de pe patul de moarte

Reamintim cazul tânărului din Sibiu, care de pe patul de spital a recunoscut faptul că nu s-a vaccinat, iar certificatul pe care îl deținea era unul fals. La numai două zile de la mărturia sa, acesta a decedat, iar autoritățile au tras astfel un semnal de alarmă în privința vaccinărilor fictive.

„Dacă persoana spune că e vaccinată şi ştie că nu este, riscă ca medicul să ia o decizie greşită şi să nu intre pe anumite scheme de tratament (…) Dacă o persoană este pozitivă şi ajunge la medic, va trebui să spună clar medicului care este statusul ei real, ca medicul să ia decizia corectă cu privire la tratament. (…) Medicul, clar, are obligaţia să păstreze secretul pacientului şi să nu-l reclame mai departe şi să folosească această informaţie pentru stabilirea tratamentului pacientului”, a declarat Raed Arafat, în cadrul unei conferințe de presă, citat de Agerpres.

Persoane rămase fără certificatele verzi prin modificarea datelor informatice

Totodată, a existat și situația în care au fost modificate, fără drept, date informatice implementate în evidența persoanelor vaccinate,  rezultând astfel date ce nu ar corespunde adevărului, respectiv ar fi fost înlocuite datele persoanelor vaccinate impotriva Covid 19, cu ale unor persoane care nu au fost vaccinate în realitate, având ca scop obținerea frauduloasă a documentelor care să ateste vaccinarea, așa cum s-a întâmplat la un centru de vaccinare din Sectorul 2 din Capitală.

De asemenea, MAI reamintește că „persoanele care emit astfel de teste sau certificate false sunt cercetate pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale şi riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani, iar cei care cu bună ştiinţă folosesc astfel de certificate sau teste riscă pedeapsa cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau amendă pentru infracţiunea de uz de fals.”

Timișoara. Pretinși vaccinați anti-Covid, internați în stare gravă la Spitalul Victor Babeș

Articolul precedentVicepreședinte PMP acuză AUR că este partid pro-Rusia
Articolul următorLucian Bode consideră că viitorul premier trebuie să vină din partea PNL