Radu Mihaiu, priamrul Sectorului 2 din București a abordat problema crizei energetice, precizând că, la momentul actual, peste 170 de asociații de proprietari au semnat actul adițional pentru a intra la reabilitare termică în următorii 2 ani.
De asemenea, edilul a adăugat că aceste asociații au înțeles că e normal să fie scutiți de cofinanțare doar cei cu venituri mici şi medii.
Primarul Sectorului 2: ”Peste 170 de asociații de proprietari au înțeles că respectarea legii nu este opțională”
”În actuala criză a energiei, peste 170 de asociații au înțeles că este eficient economic să investim în anvelopare, pentru că astfel vom avea condiții mai bune, dar și consum mai scăzut de energie. Și, deci, în condițiile prețurilor actuale, și costuri totale mai mici la întreținere. Am avut anul acesta peste 150 de șantiere în lucru (unele de anul trecut). Vom continua și anul viitor cu aceeași cadență”, a transmis edilul, într-un text publicat pe contul de Facebook.
Radu Mihaiu: ”Accesăm toate fondurile din PNRR disponibile”
În același context, edilul a explicat că va aplica și la Programul Operaţional Regional, în momentul în care vor fi deschise liniile de finanțare.
Este, probabil, cea mai consistentă și eficientă acțiune de îmbunătățire a condițiilor de termoficare pe care o poate depune un sector. Investind acum, reducem costurile cu energia pentru următorii 10-15 ani”, a conclus Radu Mihaiu.