Foto: Facebook/Poliția Locală Sector 3
Foto: Facebook/Poliția Locală Sector 3

Robert Negoiță, primarul Sectorului 3 din București, a abordat problema culturilor de ambrozie, precizând că, dacă pe domeniul public eliminarea aceste plante este efectuată de autorități, pe terenurile private, sarcina revine proprietarilor.

În egală măsură, Poliția Locală a Sectorului 3, a explicat că, începând din luna iunie, polițiștii au început sa înștiințeze populația cu privire la obligația de a combate ambrozia de pe terenurile deținute în proprietate.

Poliția Locală Sector 3: ”Statistic, una din cinci persoane suferă de alergie la ambrozie”

Chiar dacă pentru unii dintre noi pare să fie o simplă plantă, pentru multe persoane înflorirea ambroziei reprezintă o perioadă cu probleme grave de sănătate. Așadar, Poliția Locală Sector 3 îi anunță pe cetățenii care dețin terenuri virane în proprietate, că sunt obligați, atât prin lege, cât și moral, să efectueze lucrările necesare pentru combaterea și distrugerea buruienii ambrozie”, au transmis polițiștii.

De asemenea, aceștia au precizat că pe raza Sectorului 3 din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală au identificat, somat și sancționat un numar de 96 locații insalubre prin prezența buruienii ambrozie.

”Continuăm să verificăm în teren iar proprietarii care nu se conformează condițiilor legii, vor fi sancționați pană la momentul igienizării sau finele lunii octombrie”

Potrivit comunicatului emis de polițiști, au fost semnalate de către cetăteni, porțiuni de teren insalubre prin prezența buruienii ambrozie, acestea fiind identificate de polițiștii locali din cadrul Serviciului Control Protecția Mediului ca fiind în proprietatea statului.

Pentru aceste locații au fost luate masuri imediate de salubrizare de către echipajele din cadrul Primăriei Sector 3.

Pentru o comunicare mai rapidă, puteți transmite sesizări punctuale și pe Messenger-ul paginii oficiale de Facebook a Poliției Locale Sector 3 unde se pot atașa și fotografii”, se arată în comunicatul publicat pe pagina de Facebook.

Articolul precedentMinistrul Mediului: ”Pregătim plafonarea prețului lemnului utilizat pentru încălzire”
Articolul următorBărbat condamnat pentru evaziune fiscală, prins în portbagajul unei mașini la Vama Nădlac
Jurnalist full-time / Pesimist part-time