USR PLUS cere liderilor lumii să nu rămână indiferenți situației din Afganistan

Aceștia sunt de părere că nu este suficient ca doar câteva state să se implice, fiind nevoie de ajutorul tuturor

USR, PLUS, USR-PLUS, Dacian Cioloș, Dan Barna, Guvern
Foto: Facebook

Liderii USR PLUS, Dacian Cioloș și Dan Barna, au lansat un apel către liderii comunităților internaționale. Concret, USR PLUS le cere acestora să intervină în situația dramatică a cetățenilor din Afganistan, în contextul preluării de putere de către talibani. „România a fost pentru 20 de ani parte din Forţa Internaţională de Asistenţă pentru Securitate (ISAF)”, subliniază USR PLUS.

USR PLUS: „Am fost printre cei mai implicaţi membri NATO şi printre actorii internaţionali cei mai dedicaţi misiunii asumate în Afganistan, până la retragerea ultimilor soldaţi români în iunie 2021, şi (România) nu va ezita să fie în prima linie, alături de partenerii euroatlantici, ori de câte ori situaţia o va cere”

Potrivit comunicatului remis de USR PLUS, nu ar fi suficient ca doar câteva state să își asume o asemenea misiune. „Credem că este nevoie urgent de o dezbatere amplă la nivelul comunităţii internaţionale urmată de poziţii şi măsuri clare în ce priveşte situaţia din Afganistan, inclusiv în ce priveşte statele care au avut o implicare în accederea la putere a forţelor talibane. Este nevoie de un răspuns şi de o misiune asumate la nivel internaţional. Altfel, Afganistan ar putea fi doar începutul”, scrie partidul, într-un comunicat de presă, amintind că Afganistanul s-a aflat sub conducere talibană în perioada 1996-2001, perioadă în care femeile afgane au îndurat suferințe de nedescris.

Tot cei de la USR PLUS amintesc inclusiv de situația cetățenilor care, dintr-un motiv sau din altul, „nu au respectat strict legea islamică şi tradiţiile tribale au fost torturaţi brutal şi ucişi cu pietre în public, de aceea mii de oameni încearcă disperaţi în aceste zile să părăsească ţara. Situaţia de astăzi din Afganistan poate afecta întreaga comunitate internaţională, în condiţiile în care miile de afgani care îşi părăsesc ţara se vor refugia în statele vecine şi inclusiv în Europa. Mai mult, forţele care astăzi conduc statul afgan au un istoric bogat în ce priveşte terorismul, ceea ce înseamnă că putem avea pe viitor pe scena internaţională un stat care încurajează terorismul. Criza din Afganistan demonstrează şi că nu se poate construi în doar câţiva ani o societate modernă şi cu instituţii stabile într-o ţară măcinată prea mult de război. Un astfel de obiectiv poate fi atins doar în condiţiile unui efort internaţional concertat, stabil, consistent şi de lungă durată”, mai susţine USR PLUS.

Citește și: VIDEO – Mai mulți oameni au căzut dintr-un avion care decola din Kabul

Articolul precedentCiolacu pune paie pe focul coaliției: „Mă întreb cum vor sta astăzi, la aceeași masă, 2 Dosare-Cîțu și Fără Penali în Funcție-Barna?”
Articolul următorMinistrul Mihăilă nu va mai obliga cadrele medicale să se testeze pe propria cheltuială
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.