Judecătoria Câmpina a invalidat mandatul lui Bogdan Davidescu, fost primar al comunei prahovene Şotrile. Davidescu a rămas fără mandat după ce a fost condamnat pentru pornografie infantilă. Cu toate acestea el a fost reales atât la alegerile locale din septembrie 2020, cât și la scrutinul parțial de luna trecută. Politicianul a cerut strămutarea dosarului la o altă instanţă de judecată.

„Invalidează alegerea în funcţia de primar al comunei Şotrile, jud. Prahova, a domnului DAVIDESCU DANIEL BOGDAN. Încheierea se va comunica de îndată Prefectului Judeţului Prahova şi Secretarului General al Comunei Şotrile pentru aducerea la cunoştinţă publică, prin afişare în termen de cel mult 24 ore de la comunicare. Cu drept de apel, ce se depune la prezenta instanţă, în termen de 2 zile de la aducerea la cunoştinţă publică”, a decis Judecătoria Câmpina. 

Bogdan Davidescu a fost reales primar  pe 27 septembrie 2020, însă Judecătoria Câmpina a invalidat mandatul acestuia. Decizia de invalidare a fost menţinută  și de Tribunalul Prahova. Din acest motiv au fost organizate alegeri parțiale pentru funcția de primar al comunei.

Davidescu a depus la Curtea de Apel Ploiești o cerere de strămutare a dosarului, termenul de judecată fiind 17 iulie. 

Fostul primar al comunei Şotrile a fost condamnat în anul 2019 pentru pornografie infantilă, după ce a fost acuzat că a avut o relație cu o tânără din sat încă de când aceasta avea 13 ani. Davidescu a început să o șantajeze pe adolescentă când aceasta a încheiat relația cu el

A candidat atât în septembrie 2020, cât și în iunie 2021 ca independent. 

Articolul precedentPrecipitații istorice în vestul României
Articolul următorPAUR cheamă românii la proteste
Am debutat în presă în 1992, iar povestea continuă...