112 - serviciul de urgență

Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a anunțat că serviciul de urgență 112 a fost apelat abuz de la începutul acestui an, cu peste 231.000 de apeluri, venite din cinci județe: Olt, Gorj, Harghita, Ialomița și Constanța.

Potrivit comunicatului de presă al STS, recordul este al unei persoane din județul Olt, care în numai șase luni a sunat de 22.456 de ori, folosind două cartele SIM Prepay, iar apelurile acestuia reprezintă o cincime din numărul total din acest județ. De asemenea, un fapt îngrijorător remarcat de STS este cel cu privire la vârsta apelanților: sunt de zece ori mai mulți adulți care sună abuziv la 112 decât copii.

„În perioada ianuarie – iunie 2021, conform statisticilor STS, numărul de urgență 112 a fost apelat de 4.896.261 de ori, dintre care mai mult de jumătate, 57,86% au reprezentat urgențe (2.376.367), iar 42,14% non-urgențe (2.063.122). Din totalul apelurilor non-urgente înregistrate în primul semestru, un număr de 231.919 (11,24%) au fost apeluri abuzive. Sunt situațiile în care, chiar dacă nu au o urgență reală, persoanele sună la 112 pentru a glumi, pentru a aduce injurii operatorilor sau apelează numărul de urgență fără a spune nimic”, se arată în comunicatul STS.

Totodată, STS a menţionat că faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut apelurile abuzive sunt în scădere.

„Comparativ cu prima jumătate a anului 2020, apelurile abuzive sunt în uşoară scădere. În aceeaşi perioadă a anului trecut s-au înregistrat peste 311.000 de apeluri abuzive, reprezentând 13,96% din numărul apelurilor non-urgente. Cetăţenii înţeleg importanţa apelării responsabile a serviciului de urgenţă, însă există încă un număr mare de adulţi care sună abuziv la 112, în timp ce alte persoane au, cu adevărat, nevoie de intervenţia echipajelor de salvare”, au mai spus reprezentanții serviciului de urgență.

De asemenea, aceștia reamintesc cetățenilor să sune la 112 doar când au cu adevărat o urgență, când sunt în pericol viața, proprietatea sau mediul. Apelarea abuzivă a Serviciului de urgență 112 se pedepsește cu amendă până la 2.000 de lei, iar dacă echipajele de intervenție se deplasează în teren și constată că a fost o alertare falsă, amenda poate ajunge la 4.000 de lei. Constatarea contravențiilor și aplicarea amenzilor se fac de către Ministerul Afacerilor Interne.

Poate că în urma acestor informații, cei care fac glume sunând la 112 vor înțelege pericolul în care îi lasă pe cei care au cu adevărat nevoie de intervenția echipajelor de salvare, dar mai ales vor reduce din presiunea pe care o pun inutil pe dispecerii de la 112.  

Cazul „Caracal” se repetă! Poliția din Gorj a stat cu mâinile în sân! O tânără de 19 ani a fost ucisă, deși autoritățile știau că se află în pericol

Articolul precedentPaul Stănescu crede că, sub liberali, România nu e educată, ci abandonată
Articolul următorPrecipitații istorice în vestul României