Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Iurii Kochevenko, un ofițer din Ucraina, a transmis un mesaj emoționant pe contul său de Twitter: bărbatul cere încetarea războiului explicând că, printre recruți, se numără și tineri de doar 18 ani.

Militarul a precizat că nu dorește ca fiul și fiica lui să fie nevoiți să ajungă să lupte, la rândul lor, pentru siguranța lor.

Bărbatul este ofițer în Brigada 95 de asalt a Forțelor Armate Ucrainene: ”Ce poate face pe front un copil?”

În mesajul său, ofițerul a adăugat că Ucraina trebuie să câștige acest conflict pentru ca generațiile viitoare să nu mai fie nevoite să moară pe câmpul de luptă.

Mă gândeam la acești copii chiar la începutul invaziei pa scară largă a Rusiei, când au venit noii recruți. Mă întorceam din poziția de luptă în care mă aflam și i-am întrebat care din ei a luptat în 2014. Unul dintre s-a uitat la mine și a zis: Domnule comandant, am 18 ani. Primul gând a fost să îl întreb ce face pe front. Este doar un copil”, a povestit ofițerul.

”Ucraina trebuie să fie liberă. Copiii noștri trebuie să crească fericiți, sănătoși și, ceea ce e mai important, în siguranță. Nu doresc ca fiul meu, fiica mea să termine ceea ce nu am terminat eu, ceea ce nu am terminat noi”

Ofițerul a precizat că primul său  gând a fost să îl întrebe pe adolescent ce face pe front. După aceea, bărbatul a conștientizat că tânărul este un bărbat în devenire, care și-a demonstrat curajul în nenumărate ocazii.

Avea 10 ani în 2014. Însă acum este forțat să meargă la război pentru că nu am putut opri definitiv războiul în 2014. Am dat deja mai departe această moștenire (războiul) generației viitoare. Dar nu vreau să continuăm să dăm mai departe această moștenire. Nu doresc ca fiul meu, fiica mea să termine ceea ce nu am terminat eu, ceea ce nu am terminat noi”, a scris militarul în textul distribuit pe Twitter.

Articolul precedentVizita liderilor europeni în Kiev nu va aduce Ucraina mai aproape de pace. Medvedev i-a ironizat pe Draghi, Macron și Scholz
Articolul următorCompania Blue Air a anulat sute de mii de rezervări fără a rambursa contravaloarea acestora
Jurnalist full-time / Pesimist part-time