Dupa ce magistratii de la Tribunalul Bucuresti pareau ca i-au naruit visul de a construi ilegal un mall privat pe domeniul public din Piata Obor, primarul independent Neculai Ontanu primeste ajutor, la Curtea de Apel, de la un judecator „all-inclusive”. Vasile Bicu, magistratul trimis în judecata pentru coruptie, în urma cu patru ani, pentru ca s-ar fi „lipit” de un Nissan 4X4 de la un afacerist cu interes într-unul dintre procesele pe care le judeca, este jolly-jokerul care intervine si schimba „în bine” toate sentintele care-i dadeau edilului planurile peste cap. Desi sesizate, CSM si Parchetul întârzie sa intervina pentru a-l readuce pe judecatorul „hopa-mitica” pe fagasul Justitiei.
În cursul anului 2005, Neculai Ontanu, primarul sectorului 2, a elaborat, pe sest, un plan de urbanism zonal (PUZ) care punea la cale demolarea pietii Obor pentru a face loc unui mall care urma a fi construit de un concern de firme private. La rândul lui, planul urbanistc a fost aprobat printr-o hotarâre a Consiliului General al Municipiului Bucuresti (HCGMB 213/2005) care se ascundea în spatele unui fals intelectual, deoarece în actul în cauza se stipula ca terenul aferent PUZ ar fi fost, în totalitate, în proprietatea domeniului public.
Jocuri de interese prin mocirla instantelor
Hotarârea
a fost adoptata de Consiliul General în ceea ce presa a numit „Joia
neagra a Bucurestiului“, consilierii aprobând, ilegal, printr-o simpla
ridicare de mâna si fara vreo dezbatere prealabila, o lista cu 72 de
PUZ-uri, multe dintre acestea facând ulterior obiectul unor alte
scandaluri de rasunet. PUZ-ul din Obor a fost aprobat la pozitia 63 din
hotarâre, pentru suprafata de 79200 metri patrati, reprezentând domeniu
public. În realitate, prin detaliile Planului Urbanistic Zonal au fost
stabilite, abuziv, reglementari care afectau proprietatile private a
trei persoane juridice.
Prin PUZ-ul respectiv se desfiinta un spatiu
verde (Parcul Pasarari, aflat pe domeniul public) pentru a se putea
construi MOL-ul, parcul urmând sa fie reconstituit pe terenurile
proprietatea privata a firmelor Bivuac si Ivimpex. Terenuri care erau
ocupate de constructii legal autorizate dar fusesera înregistrate în
PUZ, prin abuz si fals intelectual.
Astfel ca fiecare dintre cele
trei firme (SC Ci-Co SA – proprietarul halelor Obor, SC IVIMPEX SRL si
SC BIVUAC IMPEX SRL), au solicitat instantei sa constate nelegalitatea
HCGMB nr. 213/2005 pozitia nr.63, deoarece era aprobata fara a avea
niciunul dintre avizele prevazute expres de legislatia în domeniu, fapt
sanctionat de lege cu nulitatea.
Toate cele trei complete ale
Tribunalului Bucuresti care au judecat cazul au dat dreptate companiilor
prejudiciate si au dispus anularea HCGMB nr. 213/2005 – pozitia 63,
care aprobase PUZ-ul de la Piata Obor. O data cu recursurile înaintate
de Primaria sectorului 2, mizeria Justitiei române a iesit de sub presul
Consiliului Superior al Magistraturii.
În primul dosar, cel al SC
Ci-Co, recursul a fost respins, ca nefondat, de judecatorii Curtii de
Apel, Sentinta Civila pronuntata de Tribunal în luna mai 2008, a ramas
definitiva si irevocabila.
Judecata celorlalte dosare a fost însa
grav perturbata de Vasile Bicu, controversatul judecator trimis în
judecata, în urma cu 4 ani, de procurorii DNA pentru fapte de coruptie.
Bicu a prestat un adevarat balet hipnotic, în ambele dosare, în judecata
carora a intrat si a iesit dupa cum si-a dorit, fara a-i pasa de
încalcarea procedurii legale.
Nereguli la indigo
Primul semnal de alarma a fost momentul în care dosarele Bivuac si Ivi Impex au fost repartizate la acelasi complet de judecata, încalcându-se procedura de repartizare aleatorie. Neregula nu pare a fi deloc intaplatoare, mai ales ca dosarele au ajuns la Curtea de Apel în zile diferite. Dansul era abia la început. Desi completul 2R a judecat cele doua dosare consecutiv, componenta acestuia a fost diferita, functie de „toanele“ lui Bicu.
Dupa cum lesne se poate lesne observa,
completul 2R, apare în componenta diferita în cele doua dosare, la
sedintele din 19 si 26 ianuarie 2009 desi dosarele au fost judecate, de
fiecare data, unul dupa celalalt.
Apogeul a fost atins la data de
26.01.2009, când cele doua dosare au fost judecate, consecutiv, de
acelasi complet 2R, dar componenta completului s-a schimbat mai ceva
decât în scamatoriile iluzionistului David Copperfield.
Daca în dosarul Ivimpex componenta completului a fost :
Presedinte : COSMA CARMEN VALERIA
Judecator : DUICAN DOINA
Judecator : PAUN LUIZA-MARIA
Grefier : RADU MARIANA,
pentru dosarul urmator, cel al Bivuac, s-a schimbat componenta astfel:
Presedinte: PAUN LUIZA-MARIA
Judecator: BICU VASILE
Judecator: DUICAN DOINA
Grefier : RADU MARIANA
Dupa
cum puteti vedea, presedintele COSMA CARMEN VALERIA a fost scos din
completul de judecata imediat dupa judecarea dosarului SC IVIMPEX,
luându-i locul judecatoarea P?UN LUIZA-MARIA, pe locul careia a fost
introdus judecatorul BICU VASILE.
Managerul Bivuac sustine ca la dosar nici macar nu se afla procesul-verbal, obligatoriu, prin care sa motiveze schimbarea, conform procedurii legale
Astfel ca în ambele dosare, judecate imediat unul dupa celalalt de acelaai complet de judecata dar cu componenta diferita, s-au admis recursurile formulate de Primaria Sector 2, anulându-se anuleaza cele doua Sentinte Civile pronuntate de TMB.
„Banuim ca modificarea subita a componentei completului de judecata de la un dosar la altul în data de 26.01.2009, dosare care s-au judecat consecutiv imediat unul dupa altul, s-a facut premeditat de catre judecatorul BICU VASILE, care a premeditat, asa cum se va vedea mai jos, sa judece si actiunea în anulare a celei de a 3-a sentinte parte SC CICO SA“, ne-a declarat Eugen Popescu, administratorul SC Bivuac.
Orbul judecatorilor
Motivarea
hotarârilor prin care s-au anulat sentintele Tribunalului si s-au
respins, ca neîntemeiate, actiunile celor doua firme reclamante, contine
elemente de-a dreptul scandaloase.
De pilda, în decizia semnata de
Bicu 227/26/01.2009 se pretinde ca avizul de urbanism pentru PUZ ar
stipula ca nu sunt necesare avizele legale deoarece acestea ar fi fost
emise, anterior, în vederea aprobarii PUG Bucuresti. Altfel atenti, cum
este ai normal, la toate chichitele, Bicu & partenerii au „omis“ ca
în Aviz (facsimil) este stipulat expres „Acorduri si avize necesare
pentru aprobarea documentatiei : avizul Comisiei Precoordonare Retele,
Avizul Comisiei de Circulatie, Aviz M.L.P.T, precum si alte avize
solicitate de legislatia în vigoare“. Aviz care, dupa cum puteti vedea,
are o singura pagina astfel ca este cel putin interesant cum de i-a
lovit „cataracta“ si pe ceilalti doi judecatori !
Cert este ca
magistratii în cauza au justificat incorect, daca nu abuziv, hotarârea
de a anula Sentinta Tribunalului, eludând totodata prevederile legii
urbanismului: „Documentatiile de amenajare a teritoriului si de urbanism
aprobate fara avizele prevazute de reglementarile în vigoare sunt
nule“.
Pentru Bacu, examenul de absolvire bate la usa
Cu
toate acestea PUZ-ul Mall-ului din Obor este înca anulat dar dupa
spusele persoanelor din primaria sectorului 2, cu care am purtat
discutii confidentiale, resuscitarea PUZ-ului este obligatoriu. „Neculai
Ontanu a trecut deja prin consiliu cel putin un PUD (Plan Urbanistic de
Detaliu) ilegal care sa tina loc de PUZ, dar stie ca nu poate miza pe
asta la infinit, trebuie sa câstige si în procesul cu Ci-Co!“, ne-au
spus sursele. Într-adevar, Ontanu a facut contestatie în anulare a
sentintei definitive si irevocabile prin care Ci-Co a anulat PUZ-ul,
invocând deciziile date în procesele la care a participat judecatorul
Bicu Vasile. Dosarul (nr. 2392/2/2009) a fost repartizat Completului 5R,
în care a intrat, la al treilea termen (12 octombrie), bineînteles …
Vasile Bicu. Tot fara proces verbal! Avocatii Ci-Co (actionar majoritar
este SIF Muntenia) l-au recuzat, dar, incredibil, recuzarea a fost
respinsa. Astfel ca îl vom putea urmari pe Bicu „la treaba“ la termenul
din 15 ianuarie 2010. „În concluzie, patru instante de judecata ( trei
la TMB si una la Curtea de Apel ) se pronunta constatând nelegalitatea
HCGMB 213/2005 iar un singur complet aranjaza sa anuleze toate aceste
pronuntari. Dupa cum s-au petrecut faptele pâna în prezent nu putem
decât sa banuim ca judecatorul Bicu Vasile o sa anuleze abuziv, la
termenul din 25.01.2010 si cea de a 3-a sentinta definitiva si
irevocabila pronuntata în favoarea SC CI-CO SA, asa cum le-a anulat
abuziv si pe celelalte doua pronuntate de TMB în favoarea SC Ivimpex si
SC Bivuac Impex“, acuza Eugen Popescu în plângerile înaintate
Consiliului Superior al Magistraturii si organelor de cercetare penala.
Motivele
de suparare ale administratorului SC Bivuac sunt cu atât mai amarnice
cu cât el a depus în instanta o cerere de revizuire a sentintei prin
care Bicu i-a anulat decizia favorabila obtinuta la Tribunal. Dosarul
(4697/2/2009) a ajuns la completul 5R unde exact ca într-un scenariu de
film prost, a intrat acelaai Vasile Bicu. Tot fara proces verbal, astfel
ca îl vom putea urmari si în acest dosar, la data de 8 februarie 2010.
Daca nu cumva CSM-ul sau organele de cercetare penala vor gasi de
cuviinta sa puna capat acestei sinistre tragi-comedii.
Afacerea Nissan
Judecatorul Vasile Bicu a fost trimis în
judecata, în urma cu patru ani, de catre DNA, pentru fapte de coruptie.
Bicu, judecator atunci la Sectia de litigii de munca si contencios
administrativ a Tribunalului Bucuresti, a fost acuzati ca ar fi
favorizat una dintre parti dintr-un dosar. Nu pe gratis, fireste!
Potrivit anchetatorilor, în luna martie 2003, omul de afaceri Mugurel
Remus Mina, ar fi scos ilegal din patrimoniul societatii sale un
autoturism Nissan Primera pe care l-ar fi dat spre folosinta
judecatorului Bicu. Scopul a fost, potrivit anchetatorilor, acela de a
obtine o solutie favorabila într-un proces în care fosta sa sotie cerea
anularea unei autorizatii de constructie. Ulterior, în luna noiembrie
2003, autoturismul ar fi intrat în proprietatea lui Vasile Bicu, iar în
luna mai 2004, un complet în componenta caruia a fost si judecatorul
Bicu (ati mai vazut undeva filmul acesta, nu?) s-a pronuntat în favoarea
reclamantei, anulând autorizatia de constructie pentru un imobil vecin
cu cel detinut de aceasta si obligând societatea comerciala parata la
plata de despagubiri de 162.200 de euro. Procurorii anticoruptie au
sustinut ca, pentru a acoperi urmarile de natura penala ale faptelor, în
luna ianuarie 2005, Mâna ar fi întocmit, în fals, în întelegere cu
Bicu, un contract de împrumut potrivit caruia omul de afaceri ar fi
„împrumutat” de la Bicu suma de 533 milioane de lei vechi (circa 15.300
de euro), autoturismul de lux constituind, zice-se, „garantia” ce urma a
fi pastrata de judecator în cazul în care „împrumutatul” nu restituia
banii pâna la data de 14 mai 2003.
Rau-voitorii ar putea spune ca
povestea este cusuta cu ata alba, cum sustineau si procurorii, dar Bicu a
fost achitat, în cele din urma si s-a putut întoarce în magistratura,
în 2008, la Tribunalul Municipiului Bucuresti de unde a fost rapid
promovat la Curtea de Apel Bucuresti. Unde da dureri de cap si Justitiei
si justitiabililor. Administratorul Bivuac, pluseaza, în plângerea
penala: „Felul în care s-au pretrecut toate aceste aranjamente, abuzuri
si falsuri, precum si interesele foarte mari ale celor care se afla în
spatele PUZ-ului în cauza, ne îndreptatesc sa banuim ca mobilul lor nu
poate fi decât o mita foarte mare”.