Foto: PS News

Abrogarea pensiilor speciale i-a nemulțumit profund pe foștii parlamentari, care au decis să își ceară dreptatea în instanță. După ce în februarie s-a decis că parlamentarii nu mai pot beneficia de aceste drepturi, zeci de foști demnitari au introdus acțiuni la tribunale pentru ca judecătorii să le redea pensiile speciale pe care le primeau înainte de februarie 2021.

Acțiuni au fost introduse aproape simultan la mai multe instanțe din țară, fiind chemați în judecată Camera Deputaților, Secretariatul General al Camerei Deputaților, Senatul României și Secretariatul General al Senatului.

Unii dintre foștii parlamentari și-au făcut o carieră din această activitate în Senat sau Camera Deputaților, în vreme ce alții au avut de-abia câte un mandat. Însă, indiferent de timpul petrecut în Senat și Camera Deputaților și indiferent de formațiunea din care au făcut sau fac parte, toți vor același lucru: pensiile înapoi.

Până acum, au fost introduse acțiuni la Tribunalul Satu Mare, Vrancea, Hunedoara, Mehedinți, Neamț, Gorj, Buzău, Călărași, Sibiu, Mureș, Bistrița Năsăud, Alba, Constanța, Giurgiu, Vâlcea, Iași, Covasna, Galați, Prahova, Teleorman și Argeș.

În instanță, unii solicită să se constate nulitatea Ordinelor nr. 820/10.03.2021, 736/10.03.2021, 835/10.03.2021, 924/10.03.2021, 890/10.03.2021, 411/02.03.2021, 337/02.03.2021 (cum sunt cei care se judecă la Bistrița Năsăud), în vreme ce alții au făcut contestaţie privind alte drepturi de asigurări sociale sau, pe scurt, anularea ordinelor de încetare a indemnizaţiilor.

Articolul precedentBaciu (secretar MS) vrea locuri suficiente la ATI, dar și reducerea numărului de infectări
Articolul următorAna Birchall nu vrea să se amestece în „ciorba lungă și acră din politica dâmbovițeană”, dar are un sfat