Vladimir Putin
Vladimir Putin

Președintele Rusiei Vladimir Putin a declarat, miercuri, că Occidentul are un plan secret de „dezmembrare a Rusiei”, iar situația actuală va aduce la lumină adevărații trădători dintr-o societate ce are nevoie de o „purificare” totală, informează Reuters.

La aproape o lună de la ordinul de a invada Ucraina, Putin a anunțat că cine crede că sancțiunile impuse Rusiei va afecta continuarea războiului se înșală.

„În spatele afirmațiilor ipocrite și a acțiunilor pe care Occidentul le întreprinde astăzi se ascund obiective geopolitice ostile. Pur și simplu ei nu vor o Rusie puternică și suverană”, e de părere Vladimir Putin.

Armata rusă a atacat  o coloană de civili care părăsea miercuri orașul Mariupol a fost atacată cu rachete

De asemenea, contrar realității, liderul de la Kremlin a adăugat că toate sancțiunile impuse vor întări Rusia, afirmând că Statele Unite și Uniunea Europeană nu încearcă să ascundă faptul că planul este de a face rău fiecărui rus.

„Desigur, ei (occidentalii) vor încerca să mizeze pe faimoasa coloană a cincea, pe trădători – pe cei care își câștigă banii aici, dar trăiesc în altă parte. Care trăiesc nu în sens geografic, ci în mintea lor, cu ideile lor servile”, a mai spus Putin.

Monologul halucinant al președintelui rus continuă, acesta afirmând că Occidentul vrea divizarea societății rusești și să provoace un adevărat război civil.

„Occidentul vrea să divizeze societatea noastră (…) să provoace un război civil în Rusia folosind a cincea sa coloană pentru a încerca să-și atingă obiectivul. Și există un obiectiv: distrugerea Rusiei, care nu va fi însă atins”, a spus liderul de la Kremlin.

În încheierea mesajului său, Putin este convins că poporul rus o să știe să facă diferența între „adevărații patrioți” și „trădători”, precizând că îi vor scuipa pe „aceștia din urmă ca pe o muscă care din greșeală a aterizat în gura lui.”

„Sunt convins că această purificare naturală și necesară a societății nu va face decât să ne întărească țara noastră, solidaritatea noastră, coeziunea noastră și capacitatea de a face față oricărei provocări”, a conchis președintele rus Vladimir Putin.

Planul lui Biden de a „schilodi” economia lui Putin. Ce rol are președintelui Ucrainei

Articolul precedentPlanul lui Biden de a „schilodi” economia lui Putin. Ce rol are președintelui Ucrainei
Articolul următorJoe Biden: Cred că Vladimir Putin este un criminal de război. Reacţia Kremlinului
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.