Pentru mulţi, nu există 1 mai fără litoralul românesc şi nici vară fără concedii atent organizate din iarnă.
Românul e organizat şi cumpără pachete turistice în iarnă, pentru a se bucura de ele în vară.
Că e mai ieftin. Că aşa s-a obişnuit.
Că nu poţi intra în aprilie, fără să ai un plan bun pentru august.
Eliminarea restricţiilor este, pentru mulţi români, o veste mult mai importantă decât situaţia din Ucraina
Mergând din agenţie în agenţie, românul consultă ofertă după ofertă. Şi are şi de unde alege.
După doi ani, în care a trăit şi pandemie şi război la graniţă, turistul român a decis să ia o pauză de la dramele colective şi să se gândească la viitorul apropiat.
Adică, se gândeşte din martie la ce va face în august.
Iar pe optimistul cu mintea relaxată nici nu-l putem acuza.
Dacă în 2021, litoralul Mării negre era o imensă supă de turişti, anul 2022 a venit cu anularea restricţiilor. Şi un război pe care puţini îl conştientizează, iar mulţi îl neagă. Că-s relaxaţi.
În timp ce unii încă îşi fac provizii de hârtie igienică, ulei şi motorină, românii mai optimişti iau cu asalt agenţiile şi pun bani la puşculiţă pentru un sejur la Mamaia
Potrivit consultaților, în pofida situației tensionate de la granița de est a României și a îngrijorării care este de înțeles, turiștii profită de faptul că au fost eliminate toate restricțiile determinate de pandemia de COVID-19 și de așa-zisa revenire la normalitate, arată publicaţia Gândul.ro.
“Mai mult ca oricând, românii doresc să călătorească și să se bucure de viață, de timpul lor liber. Ne-am implicat în sprijinul refugiaților ucraineni, punându-ne la dispoziție, gratuit, flota de autocare. Vecinii noștri sunt aici bineveniți și în siguranță. Iar românii, la rândul lor, se simt în siguranță în propria țară și în Bulgaria și își rezervă pachete turistice în continuare pentru stațiunile de la Marea Neagră, pornind de la Mamaia Nord până la Sunny Beach”, subliniază Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel.
Care român este mai relaxat la minte, până la urmă? Cel ce adună, gospodăreşte, sticlele de ulei din magazine sau cel care, după pandemie şi război, vrea un concediu normal?
Probabil ambii. Cu amendamentul că unul lucrează la psihic, în timp ce altul colecţionează, obsesiv-compulsiv, motorină.
Cum faci rost de bani pentru concedii? O posibilitate este să vinzi acele câteve sute de sticle de ulei.
Sau câteva baxuri de hârtie igienică pe care le-ai cumpărat, panicos, în caz că te prinde războiul cu chiloţii în vine.