Ciprian Ciucu, primarul din Sectorul 6, a depus un proiect de finanțare la Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), pentru 150 de stații de încărcare.
Potrivit declarațiilor oferite de edil, acestea vor avea o putere de 7.4 kw și vor fi amplasate în 71 de locații. Stațiile vor putea fi găsite în cartiere, între blocuri și aproape de locuințele bucureștenilor din Sectorul 6.
Primarul a precizat că fiecare stație este prevăzută cu câte două puncte de reîncărcare și panouri solare.
Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6: ”Valoarea totală a investiției este de 10.411.689.05 lei. Din această sumă, 8.996.163.79 lei sunt bani nerambursabili”
Edilul a reamintit că, în cursul lunii martie, a depus un alt proiect la AFM. Acela a fost primul din București, pentru 40 de astfel de stații, în valoare de 8.301.957.8 lei. În prezent, acest proiect se află în analiză.
”Stațiile vor fi amplasate în 28 de locații, iar fiecare va avea câte două puncte de reîncărcare ce vor fi alimentate din rețeaua publică de distribuție. În total vom avea stații in 101 de locații (cu cele existente acum). Unul va permite încărcarea autovehiculelor în curent continuu, la o putere de 50 kW, și al doilea la curent alternativ, la o putere de 22 kW”, se arată în textul publicat pe contul de Facebook,
A crescut interesul bucureștenilor pentru mașinile electrice și hibride
”Suntem pregătiți să accesăm orice linie de finanțare dedicată primăriilor care va fi deschisă. Suntem pregătiți să facem investiții pentru pentru a schimba Sectorul 6”, a transmis Ciucu.
Ca notă de subsol, edilul a precizat că există 3.760 de mașini electrice și hibride înregistrate în Sectorul 6.