recomadare nelu tataru masca trecere pietoni
Nelu Tătaru / Foto: Cursdeguvernare.ro

Nelu Tătaru, șeful Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților, a precizat că Partidul Național Liberal (PNL) nu va vota amendamentul Partidului Social Democrat (PSD) depus la legea certificatului verde, prin care timp de 60 de zile nevaccinații se vor putea testa cu bani de la buget. De asemenea, el a precizat că fiecare amânare a aprobării certificatului verde reprezintă o încetinire a campaniei de vaccinare.

Decizia a fost luat la ședința de grup parlamentar, după ce liderul PNL a anunțat că nu e de acord cu plata de la buget a testelor. Chiar dacă legea privind obligativitatea certificatului verde se amână, Nelu Tătaru a spus că, cel mai probabil, săptămâna viitoare legea va fi votată.

Legea certificatului verde împarte România în două tabere

Florin Cîțu a declarat, vineri, că amendamentul propus de social-democrați va avea ca și efect creșterea costului la buget. „Eu nu sunt de acord. PNL nu e de acord ca principiu ca cei nevaccinați să fie testați pe costurile celorlalți cetățeni”, a precizat liderul PNL.

George Simion, co-fondatorul Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), e de părere că obligativitatea certificatului verde este neconstituțioanală și încalcă drepturile românilor. „Nu o să admitem ca plenul Camerei Deputaţilor să voteze o lege despre care toţi ceilalţi deputaţi ştiu că este neconstituţională. Dar nu au curaj să spună acest lucru”, spune copreședintele AUR, George Simion, relatează Mediafax.  Nu este prima dată când liderul AUR atacă propunerea legislativă privind certificatul verde. El i-a făcut pe parlamentarii care sunt de acord cu obligativitatea documentului la locul de muncă „criminali”.

Discuțiile privind documentul a împărțit societatea românească în două: unii susțin introducerea lui, alții sunt de părere că reprezintă o încălcare a drepturilor omului. Alexandru Rafila e de părere că aceste discuții despre certificatul verde sunt din cauza lipsei de informații. Medicul e de părere că nu s-a explicat foarte clar ce reprezintă acest document.

„Nu am explicat ce este certificatul verde. Nu am explicat foarte clar că aceste certificat verde nu presupune exclusiv vaccinarea. Sigur, trebuie încurajată. Certificatul verde e şi testarea şi, bineînţeles, trecerea prin boală”, a declarat Rafila, citat de Agerpres.

Certificatul verde reprezintă acel document ce deține informații cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19, trecerea prin boală sau prezența unui test PCR negativ.

Rafila consideră că certificatul verde nu a fost „explicat foarte clar”

Articolul precedentGuvernul este somat să reintroducă vouchere de vacanță, pe o perioadă de 5 ani
Articolul următorOrganizatorii Untold au anunțat zilele în care se va desfășura festivalul în 2022
Andrei NARIȚA
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.