Sursa foto: politiadefrontiera.ro

Conform unui comunicat al Poliției de Frontieră, peste 33 de tone de deșeuri venite din Grecia au fost oprite la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu. Cele două ansambluri rutiere transportau deșeuri din coajă de orez și de aluminiu.

Polițiștii de frontieră au mai descoperit că documentele prezentate la control nu erau completate. Gunoaiele din Grecia aveau ca destinație două societăți comerciale de la noi din țară, se mai arată în comunicatul transmis. „În acest context, nu s-a permis accesul pe teritoriul României celor două mijloace de transport, deșeurile fiind returnate societăților expeditoare”, conform reprezentanților Poliției de Frontieră.

Afaceri de sute de milioane de euro pe piața neagră, cu deșeuri

Reprezentanții Gărzii de Mediu și ai Vămii estimează că aproape 550 de milioane de euro pe an este cifra obținută pe piața neagră a deșeurilor. Mai mult decât atât, în țara noastră, doar în 2021, s-au descoperit atâtea transporturi ilegale de gunoaie cât în ultimii cinci ani.

România este destinația perfectă pentru mai multe țări ce doresc să scape de deșeurile produse în țara lor. Altfel spus, la noi în țară ajung deșeuri din Japonia, Germania, Italia, Belgia și Marea Britanie. Un container de deșeuri adus în România valorează o avere, prețul începând de la 10 mii și poate ajunge până la 100 de mii, informează Garda de Mediu.

Citește și EXCLUSIV. Ancheta penală privind evaziunea fiscală din reciclarea deșeurilor se derulează ca „melcul”

Garda de Mediu a mai precizat că anul acesta au fost oprite 140 de containere. În 2020, inspectorii Gărzii de Mediu au fost doar 31 de containere descoperite. Deșeurile intră la noi în țară prin orice tip de trecere a frontierei, cu exceptția celor aeriene. Resturile ajung în containere descărcate în porturile maritime sau cu TIR-urile, la vamă.

Țara noastră a fost dată în judecată de Comisia Europeană pentru faptul că nu a reușit să închidă cele 68 de depozite neconforme. Autoritățile au reușit, de la hotărârea Curții din 18 octombrie 2018, să închidă un număr de 24 de depozite. Mai mult decât atât, la unele dintre ele nici nu s-au început încă demersurile. Conform hotărârii, autoritățile române trebuie să reabiliteze toate depozitele ilegale ce nu au o autorizație de funcționare.

Comisia Europeană a dat în judecată România din cauza depozitelor neconforme de deșeuri

Articolul precedentEmag a fost amendată de ANPC cu 50.000 de lei
Articolul următorGrindeanu: „Nu știu dacă vom avea guvern săptămâna aceasta”
Andrei NARIȚA
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.