Primarul Timișoarei scrie pe Facebook că a făcut o descoperire în instituția pe care a câștigat-o în toamna anului trecut, legată de concursurile derulate în timp.
Din ce explică Dominic Fritz, ceea ce a remarcat el ar fi de competența procurorilor anticorupție, descoperirea fiind făcută în timp ce căuta anumite documente solicitate chiar de DNA.
Fritz are și o concluzie, chiar dacă anunță că a sesizat DNA: în primărie erau fraudate concursurile de angajare, dat fiind că a găsit „aceeași caligrafie (…) prezentă pe mai multe lucrări de concurs, ale mai multor persoane”. În acest context, primarul Fritz concluzionează că e vorba inclusiv despre luare/ dare de mită.
„Suntem în fața unui posibil sistem de fraudare, premediat și sistematic, care s-a desfășurat pe parcursul mai multor ani, cu complicități potențiale, cel puțin la vârful serviciului de resurse umane. Putem doar bănui că este și mită la mijloc, dar acest lucru trebuie să-l stabilească procurorii.
(…) sunt sigur că cele 7 cazuri pe care le-am descoperit la o verificare punctuală sunt doar vârful icebergului. Sper că DNA va lua la puricat toate dosarele de concurs din ultimii ani.
Fără să facem curățenie în instituție nu o putem moderniza. Nu ne putem aștepta ca un sistem care, timp de atâția ani, a produs rezultatele pe care le vedem în oraș să se schimbe peste noapte. Ca oameni care au participat la comiterea unor abuzuri sau chiar ilegalități să devină cinstiți și competenți doar pentru că a venit un nou primar.
De aici și rezistența la noua organigramă, pierderea unor funcții nu înseamnă doar că unii nu-și mai iau un salariu bun de la stat, ci destructurarea acestui sistem corupt, care i-a făcut puternici și bogați.
Se pare că miza încercărilor de a suspenda sau anula noua organigrama în instanță este să se întoarcă corupții pe post înainte să putem descoperi toate aceste mizerii penale. (Unii m-au întrebat de ce am dat organigrama ca un blitzkrieg, de ce nu am făcut dezbatere publică și așteptat, cuminte, 30 zile înainte s-o votez în Consiliul Local, chiar dacă oricum nu ar cere legea. Iată unul dintre motive – unora nu trebuie să le dai ocazia să-și acopere urmele).
Dacă vrem o primărie europeană, trebuie să o construim și nu cu acest tip de aranjamente penale. Noua organigramă schimbă procedurile, întărește controlul intern, dar și colaborarea între structuri și încurajează recrutarea de profesioniști, cu etica muncii și a responsabilității față de comunitate. Mulți funcționari cinstiți și profesioniști lucrează deja în primărie, și îmi pare rău că incorectitudinea colegilor lor îi pune și pe ei într-o lumină proastă.
În primăria pe care o conduc nu există niciun fel de toleranță față de abuz sau corupție. De fiecare dată când voi da peste astfel de fapte nu voi avea nicio ezitare să mă adresez justiției. Și să fie clar: lupta o vom câștiga noi, indiferent de ce se va arunca în mine sau în cei care vor să facă curățenie”, scrie Dominic Fritz.