Cu toate că CCR-ul s-a dovedit, și de data aceasta, nu foarte prietenos cu liberalii lui Ludovic Orban, premierul este de părere că decizia Curții Constituționale nu reprezintă, nici pe departe, vreo înfrângere pentru PNL, în contextul sesizarii acestora cu privire la moțiunea de cenzură întreprinsă de social liberali.
Lui Orban nu îi e frică de PSD, cei care nici măcar cvorum nu au reușit să facă
„N-au respins sesizarea, au considerat că nu-i conflict, asta ca să nu intre fond. Hai, să nu ne facem că nu vedem. Nu ne este frică, dacă PSD-ul vrea continue procedura, să continue, dar le aduc aminte că n-au reușit nici măcar să facă cvorumul. La CCR nimeni nu a câștigat sau pierdut, ei au luat decizia asta tocmai ca să nu se pronunțe pe fond.”, a spus Ludovic Orban.
PNL merge înainte
Astfel, premierul Ludovic Orban este de părere că liberalii nu au nevoie de aliați la alegerile parlamentare, descriindu-și propriul partid ca pe cea mai importantă forță politică a României actuale.
„Am stabilit calendarul alegerilor parlamentare. (…) În ceea ce privește alianțele, alianțele se depun până mâine. PNL este cel mai puternic partid din România. este un partid care se bucură de cea mai mare încredere din partea cetățenilor și, normal, că PNL participă la alegerile parlamentare pe propriile picioare. Singura certitudine este că nu vom face nicio înțelegere guvernamentală cu PSD. Potențiali parteneri sunt din PPE și USRPLUS. Aș prefera o majoritate PNL”, a spus Orban.