Statul român este obligat de către magistrați să plătească despăgubiri unui pacient care nu a beneficiat de dreptul la tratament. Este vorba despre o femeie care a dat în judecată Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București (CASMB), după ce i-a fost refuzată internarea în spitalul public, potrivit stiripesurse.ro. Femeia a câștigat, după trei ani de zile, procesul cu instituția, a declarat avocatul Adrian Cuculis. Soluția este definitivă, a adăugat avocatul, care a subliniat faptul că este primul pacient care a dat în judecată CASMB.
Femeia a solicitat daune în valoare de 70.000 de lei, motivând că i-a fost refuzat dreptul de a fi internată în spitalul public, din cauza „lipsei de locuri” .
Până când magistrații au dat sentința definitivă, pacienta care a câștigat procesul împotriva statului român a murit, acțiunea în instanță fiind continuată de către membrii familiei, a mai spus avocatul Cuculis. În cursul anului 2019, după ce i-a fost refuzată internarea de spitalul de stat, bolnava s-a adresat unei unități particulare, costurile spitalizării fiind imputate CASMB, de către instanță.
Ce drepturi are un bolnav, potrivit legii
Pachetul de bază, acordat persoanelor asigurate, include serviciile spitalicești pentru patologia care necesită internare (cazuri acute, cazuri cronice, alte situații justificate) și serviciile spitalicești care nu necesită internare, prestate în regim de spitalizare de zi. Internarea în spital se face pe baza biletului de trimitere eliberat de medicul de familie sau medicul specialist din ambulatoriu (în cazurile de urgență nu este necesar biletul de trimitere) și a documentului care dovedește calitatea de asigurat a persoanei; Pentru urgențe medico-chirurgicale și în cazul bolilor cu potențial endemo-epidemic, persoanele care se asigură facultativ beneficiază de servicii spitalicești gratuit până la rezolvarea completă a cazului, iar persoanele neasigurate până la rezolvarea urgenței.
Chiar dacă o persoană este neasigurată ea are dreptul la servicii medicale de urgență gratuit și beneficiază de pachetul minimal de servicii medicale, fără a face dovada calității de asigurat. Calitatea de asigurat și drepturile de asigurare încetează odată cu pierderea dreptului de domiciliu sau de ședere în România.
Festivalul VegFest 2022 are loc între 17 și 19 iunie, în București