Cunoscutul „om de afaceri” din județul Hunedoara, Alin Simota, a fost condamnat la 10 ani de închisoare cu executare. Cu toate astea, condamnarea nu este una definitivă, ea putând fi atacată în instanță, ceea ce, cu siguranță, se va și întâmpla.
Alin Simota, vătaf în Valea Jiului
„Omul de afaceri”, Alin Simota, cunoscut, de asemenea, pentru interesele sale ce vizează ilegalul, a fost condamnat într-un proces alături de alți 26 de învinuiți. Printre infracțiuni se numără organizarea unui grup infracțional organizat. Instanţa a observat și decis ulterior că infracţiunile pentru care Simota a fost condamnat în prezent ar fi fost săvârşite concurent cu infracţiunile pentru care acesta avea deja pedepse.
Mai mult, fostul politician liberal a fost condamnat, de asemenea, pentru infracțiuni ecoomice, într-un alt dosar, scrie Mesagerul Hunedorean. Dosarul se află în instanță încă din 2015.
2014 – poliţiştii şi procurorii de la Crimă Organizată efectuau mai multe percheziţii la domiciliul, dar şi la sediile firmelor lui Alin Simota, din Valea Jiului
Printre firmele perchezioționate se numărau Clubul Jiul Petroşani şi o societate din cartierul Colonie – Petroşani. Conform comunicatului DIICOT de la acea vreme, începând cu anul 2007, Alin Simota, împreună cu un grup de persoane din conducerea firmelor Atomis Internaţional Prod, Simar, Atomis Energie şi Elco Invest Consult, ar fi comis infracţiuni de evaziune fiscală şi delapidare.
În contabilitatea unor societăți ar fi fost înregistrate cheltuieli fictive, pentru ca mai apoi să poată fi redusă valoarea taxelor plătite către stat.
Mai mult, informează procurorii, „în vederea devalizării propriilor firme, în baza circuitului fictiv creat, au fost virate sume de bani în conturile bancare ale unor firme fantomă, banii fiind transformați în cash și incasați de Alin Simota.