Doar 143 de deputați au votat pentru adoptarea moțiunii simple depuse de PSD împotriva ministrului Cristian Ghinea, iar 171 s-au împotrivit acesteia. Rezultatul însemna că cea de-a patra moțiune simplă, depusă de social democrați, în această sesiune parlamentară, a fost respinsă.
Însă liderul deputaților PSD, Alfred Simonis este de o altă părere și consideră că a fost încălcat Regulamentul de funcționare a forului legislativ care spune că pot fi votate prin mijloace electronice doar actele normative, iar moţiunea simplă nu este un act normativ.
„Vreau să se consemneze faptul că moţiunea simplă împotriva ministrului Ghinea a fost adoptată de plenul Camerei. Am să vă spun şi de ce. Potrivit Regulamentului Camerei Deputaţilor putem vota prin mijloace electronice strict actele normative. Moţiunea simplă nu este un act normativ. Rezultatul pe votul din sală ne arată o diferenţă de peste 20 de voturi în favoarea adoptării moţiunii simple. Oricât de ataşată aţi fi de colegul dumneavoastră, Cristian Ghinea nu puteţi lua în calcul votul dat prin tabletă. Decizia CCR stipulează clar că moţiunea simplă nu e act normativ. Prin urmare, dacă noi avem un Regulament care spune că putem vota online strict acte normative, atunci să plece Ghinea. Moţiunea a fost adoptată”, a afirmat Alfred Simonis, în aplauzele celor prezenți la vot.
Simonis, susținut de Simion
Copreședintele PAUR, George Simion o acuză pe președinta de ședință, Cristina Prună, de abuz în serviciu, mai mult îi cere să revină asupra anunțului cu privire la votul moțiunii. „Potrivit Regulamentului această moţiune simplă a trecut. Doamna preşedinte de şedinţă dacă nu anunţaţi corect votul Camerei Deputaţilor, celor prezenţi, e abuz în serviciu”.
Liberalii încearcă să îi lămurească pe contestatari
De partea cealaltă, liderul deputaților liberali, Gabriel Andronace a explicat că sunt două modalități de vot, mai mult, că votul strict pe tabletă a fost folosit doar în perioada stării de urgență. „Ar fi bine să vă uitaţi ce înseamnă vot prin mijloace electronice şi avem 2 modalităţi – votul cu cartelă pe care l-aţi exercitat şi la acesta se adaugă votul pe tabletă. Singura situaţie în care s-a votat strict pe tabletă a fost cea din perioadă de urgenţă. A fost vot prin mijloace electronice, vot deschis. Ca atare moţiunea a fost respinsă”, a explicat Andronache.
Vicepreşedintele Camerei Cristina Prună, care a prezidat şedinţa de marţi a plenului, s-a apărat în fața furiei celor de la PSD și PAUR și a afirmat că „aveţi dreptul să faceţi ce doriţi, inclusiv să sesizaţi Curtea Constituţională”.