Europarlamentarul social democrat, Victor Negrescu, aduce în discuție șase motive pentru care moțiunea ar trebui să treacă. Potrivit acestuia, motivele sunt simple și obiective, astfel că orice politician aflat în Parlament ar trebui, în opinia acestuia, să țină cont de lista de mai jos, postată de Negrescu pe contul său de Facebook.
Lista lui Negrescu – sau de ce ar trebui să treacă moțiunea, în viziunea europarlamentarului PSD
Hunedoara: „Omul de afaceri”, Alin Simota, condamnat la 10 ani de închisoare
- Planul nu a fost discutat cu partenerii sociali, iar multe organizații neguvernamentale și mulți experți au criticat calitatea planului;
- Comisia Europeană a criticat puternic planul iar România a cerut atât prelungirea termenului de depunere cât și de evaluare cu riscul de a afecta capacitatea de implementare;
- Guvernanții au integrat condiționalități în plan, sub forma unor pseudo-reforme, care nu au fost cerute de nimeni, măsuri care pun în pericol dezvoltarea sustenabilă viitoare a României și care nu se bazează pe studii de impact, fiind de altfel criticate chiar și de către Comisia Europeană și partenerii sociali;
- Sunt întârzieri în implementarea proiectelor contractate pe ciclu financiar anterior și sunt dificultăți în autorizarea și începerea noului program de finanțare;
- Suspiciuni rezonabile privind proiectul din PNRR atribuit pe încredințare directă unei firme noi, fără experiență, în valoare de 500 de milioane de euro, dar și referitoare la unele proiecte create de firme de consultanță și integrate netransparent în PNRR, precum și problemele legale privind anularea măsurii 3;
- Probleme majore privind politizarea și calitatea proiectelor propuse, lipsa de proiecte pentru tineri sau seniori, calitatea scăzută sau lipsa proiectelor sustenabile pe zona de agricultură, mediu, digital, IMM-uri sau educație.
În plus, susține Victor Negrescu, celor șase motive li s-ar adăga „limbajul de maidan practicat de reprezentanții guvernului”.