Adriana Săftoiu, fost deputat PNL, explică prin prisma anilor de experiență politică ce crede că se întâmplă în acest moment în PNL, unde este încleștare maximă.
Odată cu anunțarea celor două candidaturi pentru șefia PNL – a lui Ludovic Orban și Florin Cîțu, au început atacurile între liberali, care sunt departe de a fi elegante.
Ba chiar s-a ajuns la amenințări cu dezvăluiri la adresa lui Orban, care la rândul său a avut unele ieșiri în legătură cu grupul care și-a anunțat de la început susținerea pentru Cîțu. În acest context, Adriana Săftoiu crede că este posibil să apară „o lebădă neagră”, adică un al treilea candidat pentru șefia PNL.
„La un moment dat, dacaă lucrurile vor devia prea mult și va fi saânge pe pereți mai mult decât trebuie, să apară soluția salvatoare la modul „Nici unul, nici altul nu a făcut bine partidului”. S-ar putea să avem o lebădă neagră”, a spus aceasta pentru Gold FM.
Totodată, aceasta se așteaptă la alte acuzații și trădări, considerând că „n-au ieșit lucrurile grele, poveștile grele. Vom asista la dezvăaluiri care or să ne cam sperie pe toți. Pentru membrii PNL nu fac decât sa vulnerabilizeze partidul foarte mult. Cred că această campanie va fi ca și cum nu e vorba de doi oameni din PNL, ci de doi oameni din partide diferite”.
Adriana Săftoiu a analizat în același timp și pașii greșiți pe care i-a făcut Orban, un om despre care totuși afirmă că are experiență și e abil. Un lucru pe care mulți l-au văzut cu ochiul liber și asupra căruia Adriana Săftoiu a mai atras atenția: oameni ușor de cumpărat cu funcții, mediocri, dar care părăsesc barca atunci când cineva le oferă mai mult.
„În momentul în care cumperi loialitate, fii convins că mereu va fi cumpărată. Îmi pare că trebuie să o spun, dar Orban și-a cumpărat loialități punând în funcții oameni care nu cred că au visat vreodată să ajungă miniștri. Orban este deștept, are experiență politică, dar a făcut greșeli făcute si de alti politicieni înaintea lui, vezi Traian Băsescu.
Să crezi că vei cumpăra loialitatea cuiva și să te gândești că acela îți va rămâne loial fără să te gândești că dacă tu ai făcut-o poate să o facă și altul, te trezești în această situație. Uitându-mă la poza lui Cîțu, am avut un șoc legat de cel puțin două persoane.
Dacă eu am avut un șoc, mă întreb cum a fost pentru Orban. Adică oameni care nu s-au gândit vreodată că pot ajunge miniștri, au ajuns în acele poziții publice doar datorită lui Orban, oameni care au ajuns șefi de organizații fără să cunoască orașul cu pricina, acești oamnei l-au părăsit, la prima ocazie la care cineva a sărit cu o altă funcție, cu o altă promisiune, cu o altă scară ierarhică”, a mai explicat Adriana Săftoiu pentru sursa citată.
Însă, ca mulți alții, fosta deputată crede că președintele Klaus Iohannis are cheia: „În această confruntare Orban-Cîțu, cred că partidul așteaptă foarte mult ca președintele să dea semnalul. Cine neagă o face doar de imagine, pentru că în mod real partidul se uită la ce dorește președintele.
Dacă ne uităm cum se poziționează Iohannis, putem să știm cine este câștigătorul acestei bătălii. Nu este un secret, au existat două puciuri în cazul Orban, în vara 2018 și unul acum în 2020 după alegeri, ambele au fost domolite chiar de președintele Iohannis. Dacă cineva se grăbește acum să spună ce vor vota delegațiile PNL … asta e o cutumă, delegațiile vor vota ce vrea președintele țării”, a mai subliniat aceasta.