Între timp, alte 150 de tone de deșeuri ilegale se chinuie să intre în România

Cinci automarfare pline cu deșeuri încercau să intre în țară pe la Vama Veche

Foto: Iulia KELT

În timp ce România se relaxează, la frontiera din Vama Veche (Constanța), alte 150 de tone de deșeuri se chinuie să intre în țară. Astfel, poliţiştii de frontieră din Vama Veche, laolaltă cu angajați din cadrul Gărzii de Mediu Constanţa, au descoperit, în cursul zilei de ieri, un număr de cinci autocamioane venite dispre Bulgaria care conțineau aproximativ 150 de tone de deşeuri tip şpan, neconforme, informează Agerpres.

Vineri, zi plină pentru polițiștii de frontieră și pentru angajații Gărzii de Mediu: 150 de tone de deșeuri, la Vama Veche

Ieri, 14 mai 2021, la punctul de trecere a frontierei de la Vama Veche, judeţul Constanţa, cinci automarfare „pline ochi” cu deșeuri metalice provenite din Bulgaria au încercat să intre în țară. Acestea urmau să ajungă la o societate din județul Sălaj, potrivit declarațiilor oficialilor.

Giurgiu, „raiul” gropilor de gunoi clandestine. E degringoladă și în gestionarea deșeurilor după rezilierea contractului de administrare a depozitului ecologic

În urma suspiciunilor avute de reprezentanții frontierei cât și de angajații Gărzii de Mediu, s-a dispus un control de rutină, atât fizic, cât și de verificare a documentelor de însoțire a mărfii declarate. Rezultatul a fost conform cu suspiciunile avute, astfel că s-au descoperit nereguli grave.

Așadar, Garda de Mediu a catalogat mărfurile transportate, aproximativ 150 de tone de deşeuri de tip şpan, ca fiind neconforme, așa că s-a dispus interzicerea accesului în țară și întoarcerea din drum a celor cinci automarfare, înapoi în Bulgaria.

Articolul precedentJandarmeria face apel la calm și la respectarea normelor de protecție. Proteste anunțate în Capitală
Articolul următorClădirea agenției The Associated Press, distrusă. Hamas amenință că va ataca Tel Aviv
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.