O firmă va primi 160.000 de euro pe an pentru alungarea berzelor, uliilor și graurilor de pe aeroporturile din Capitală
Compania Națională Aeroporturi București a scos la licitație în SICAP un contract de 799.000 de lei pentru reducerea riscurilor legate de prezența păsărilor și diverselor mamifere pe aeroporturile Otopeni și Băneasa, se arată în comunicat.
160.000 de euro pentru a goni păsările
Conform sursei citate, prestatorul se obligă să patruleze cu autovehicule și să înregistreze fauna cu mijloace specifice.
După, o va goni, atât cât se poate, din arealul aeroporturilor menționate.
În plus, va colecta date statistice privind prezența acestor animale pe piste, de ce tip sunt ele, de ce și când apar, cu scopul de a-și îmbunătăți metodele de combatere.
Contractul durează 12 luni, iar ofertele vor fi depuse până în 2 mai
Economedia.ro a ținut să descrie ce prevede Caietul de Sarcini. Prin urmare, acesta informează ce păsări sunt țintite, clasificarea lor fiind făcută în funcție de masa corporală.
Cel mai mare risc îl reprezintă berzele, ulii, rațele și gâștele. Lista continuă cu ciorile, porumbeii, potârnichile și coțofenele. În ultima clasă de risc se situează lăstunii, rândunicile și graurii.
Patrulările se vor face 24/24 h, cu parcurgerea a minim 173 de kilometri. În tot acest timp, vor fi desfășurate activitățile specifice de contabilizare și îndepărtarea păsărilor.
De asemenea, sesizarea prezenței în arealul aeroporturilor a mamiferelor și câinilor fără stăpân va duce la sesizarea beneficiarului, se mai precizează în comunicatul emis.
În ceea ce privește câinii maidanezi, nu este precizat că prestatorul are în sarcină să gonească mamiferele de pe aeroport.