Sursa foto: Facebook/ Guvernul României ( captură video)

USR a anunțat că va depune un amendament pentru ca banii obținuți de statul român prin legea offshore să ajungă în pensii prin Pilonul 2.

Deputata Cristina Prună a declarat că după ani de „săptămâna viitoare”, coaliția de guvernare, sub „patronajul” lui Klaus Iohannis, a depus proiectul legii offshore.

„În primul rând, trebuie spus foarte clar: 60% din 0 tot 0 rămâne. Deci, discuţia despre procentele obţinute de stat sau de investitori este prematură atât timp cât nu ştim dacă au existat consultări între cei care au venit cu aceste modificări şi companiile care trebuie să vină cu banii pentru investiţie”, a declarat Prună, potrivit Agerpres.

De asemenea, deputata USR a mai spus că banii câștigați de stat vor fi investiți cu prioritate în rețelele de distribuție de gaz, amintind că această resursă din Marea Neagră este finită.

„Peste 15 – 20 de ani se va epuiza şi el. Dacă astăzi extindem reţelele de gaz natural către populaţie pe care mai târziu le vom alimenta cu gaz rusesc, pentru că nu va exista altul în regiune, politicienii de astăzi nu fac altceva decât să aducă un deserviciu securităţii naţionale pe termen lung”, a mai spus aceasta.

Ministrul Energiei Virgil Popescu a declarat că prin proiectul legii Offshore se urmărește asigurarea independenţei energetice a României

Totodată, Cristina Prună a transmis coaliției de guvernare că e nevoie să pregătească tranziția enegertică către surse alternative de energie curată, iar banii de pe urma exploatărilor de gaze offshore ar trebui investiți în realizarea acestei tranziții.

„Mai mult, Pactul Verde European ne oferă coordonatele în ceea ce priveşte investiţiile în energie: investiţii în eficienţă energetică, în surse de energie regenerabilă, electrificare sau în producţia de hidrogen. Nu putem să îngropăm banii în pământ în reţele de distribuţie prin care să nu treacă gaz. Sau, şi mai rău, în aşa zise investiţii precum PNDL sau studii de fezabilitate pentru proiecte pe hârtie. Aşteptăm ca dezbaterile în Parlament să se facă în mod transparent şi corect cu toţi actorii la masă, inclusiv Guvernul, investitorii şi orice alte autorităţi relevante”, a concluzionat deputata USR.

Reamintim că astăzi, liderii coaliției de guvernare au depus în Parlament proiectul legii offshore, prin care se deblochează investițiile din Marea Neagră și reduce dependența de gazul rusesc.

Citește și: Ministrul Virgil Popescu anunță că România va deveni independentă din punct de vedere energetic

Articolul precedentDroguri în închisoare: un agent din penitenciar a încercat să ”ajute” un deținut
Articolul următorAeroporturile din București vor plăti 160.000 de euro pe an pentru alungarea păsărilor
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.