Liderul social democraților, Marcel Ciolacu a reamintit de necesitatea alegerilor anticipate, ca urmare a crizei politice în care a fost aruncată România după demiterea lui Vlad Voiculescu, unilaterală a premierului Cîțu, dar mai ales după ce USR PLUS și-a anunțat retragerea susținerii lui Cîțu. Astfel, în contextul actual, cu demiteri, amenințări de rupere a coaliției de guvernare, PSD solicită alegeri anticipate, Ciolacu motivând că „actualul Parlament nu mai reprezintă votul românilor”.

De altfel, Iohannis este acuzat de întreaga criză politică în care se află România, acesta nereușind să fie mediatorul de care are nevoie țara în aceste vremuri. „Dacă Iohannis ar fi respectat spiritul și legea Constituției, nu aveam de-a face cu așa ceva. A creat această coaliție cu pierzători care nu au responsabilitate pentru vot, că nu au câștigat alegerile. Noi am venit cu domnul Rafila prim-ministru, cea mai potrivită persoană în această perioadă de pandemie. Vă dați seama ce înseamnă să nu numești un ministru la Sănătate? Cât de iresponsabili să fii să nu participi la ședința de Guvern, să îți iei jucăriile și să pleci? Nu a spus Barna să nu fie Orban? Acum îl vor iar pe Orban? A ajuns USR să conducă România după bunul plac? Domnul Iohannis e responsabil, a vrut Guvernul sau, făcând o struțocămilă. Acum se văd efectele”, a spus Marcel Ciolacu la România TV.

„Dacă nu ne plac premierii, îi schimbăm?”

De altfel, cererea alianței USR PLUS de rămânere în coaliție, în anumite condiții, este speculată de Ciolacu, care atrage atenția cu privire șantajul partidelor de la guvernare. „Ce facem, stăm la șantajul unui partid? Azi e USR, mâine e PNL, poimâine UDMR? Dacă nu ne plac premierii, îi schimbăm? Coalițiile se fac pentru a forma un guvern, dar după aia există doar Guvernul României”, a adăugat el.

USR PLUS a anunțat, miercuri, după demiterea ministrului Sănătății, unilateral de către premierul Cîțu, că îi retrage sprijinul politic al acestuia din urmă, dar a și solicitat colegilor de coaliție să facă același lucru. Mai mult, miercuri seară, la Digi24, europarlamentarul Dragoș Tudorache a precizat că miniștrii USR PLUS ar putea boicota ședința de guvern de joi (programată inițial pentru miercur, 14 aprilie), deranjați de modul în care Florin Cîțu „înțelege că funcționează această coaliție”.

Barna le cere colegilor de coaliție retragerea susținerii lui Florin Cîțu

Articolul precedentBarna se simte trădat de Cîțu: „Eram la câteva birouri sau un telefon distanță și eram dispus să discut”
Articolul următorFlorin Cîțu a revocat ordinul privind noile criterii de carantinare