Cîțu refuză să zică dacă va demisiona din funcție, așa cum i-au cerut cei de la USR PLUS

„Guvernarea continuă, la ședință au participat toți membrii cabinetului. Facem, în continuare, acte importante pentru români. Zic că avem de guvernat o situație dificilă”, i-a răspuns Florin Cîțu unui jurnalist care, inițial, l-a întrebat dacă este dispus să își dea demisia până la urmă

Foto: Luba.ro

Cu toate că membrii USR PLUS au ezitat până în ultima clipă să dea un răspuns ferm în ceea ce privește participarea miniștrilor alianței la ședința de Guvern de astăzi, într-un final s-a luat decizia participării. Astfel, prim-ministrul Florin Cîțu a intervenit într-o conferință de presă, cu scopul de a da detalii cu privire la concluziile luate în cadrul ședinței, unde au fost dezbătute aspecte importante, motiv pentru care premierul a declarat din start că își dorește ca toți miniștrii să fie prezenți. Dacă într-o primă instanță, Florin Cîțu nu a menționat nimic despre cearta din interiorul coaliției, în urma întrebării jurnaliștilor, a dat anumite răspunsuri, cu toate că s-a putut observa, cu ochiul liber, eschiva.

Declarațiile inițiale ale premierului Florin Cîțu: „România trece printr-o perioadă dificilă”

  • „Au fost aprobate câteva acte normative importante (nr: în ședința de Guvern). La început aș vrea să demontez o informație falsă din spațiul public: memorandumul nu propune nicio scădere de venituri în sectorul public”;
  • „Operatorii economici care nu respectă legislația în vigoare pot fi închiși”;
  • „Tot astăzi am avut întâlnire online cu liderii DSP, despre paturile de la ATI. Ținta era de 1.600 de paturi. Este clar că trebuie un efort suplimentar. Câteva soluții au fost prezentate astăzi. Este nevoie de un efort comun. Noi accelerăm campania de vaccinare, dar e nevoie ca resursele să fie folosite optim”.

Soluționarea scandalului cu USR PLUS, încă sub imperiul necunoscutui

Fiindu-i reamintite declarațiile vicepremierului Dan Barna, de ieri, Florin Cîțu s-a eschivat și a declarat îl suprinde abordarea liderului USR. „Mă surprinde puțin abordarea. În ședința de luni a fost clar. S-au discutat atribuțiile constituționale ale premierului. Nu am făcut decât să îmi exercit atribuțiile. În acea ședință toți au fost de acord. Așa am plecat în acea zi.”, a răspuns Florin Cîțu, sugerând că ședința de Guvern de astăzi s-ar fi desfășurat normal, fără tensiuni. „În ședința de Guvern de astăzi le-am mulțumit că au avut tăria să treacă peste și le mulțumesc. Au făcut un pas important pentru deblocarea situației”, a continuat acesta.

Este pregătit premierul să dea curs cerințelor parternerilor de coaliție?

„Guvernarea continuă, la ședință au participat toți membrii cabinetului. Facem, în continuare, acte importante pentru români. Zic că avem de guvernat o situație dificilă”, i-a răspuns Florin Cîțu unui jurnalist care, inițial, l-a întrebat dacă este dispus să își dea demisia până la urmă. În lipsa unui răspuns, întrebarea a fost repetată și de alți jurnaliști prezenți la conferința de presă, Florin Cîțu evitând de fiecare dată să ofere un răspuns clar, vizibil deranjat de insistența presei.

ȘEDINȚĂ USR-PLUS, la Palatul Victoria. Miniștrii alianței anunță că participă la ședința de Guvern de astăzi

„Domnul Cîțu a dovedit că nu poate fi un partener de drum lung”, declara înaintea conferinței de presă a premierului Cîțu, Ionuț Moșteanu, într-o intervenție la Digi24. „Ar fi trebui să fim respectați ca parterneri, să avem o discuție înainte”, a completat acesta. Mai mult, cei de la USR PLUS au cerut o ședință de urgență a coaliției, chiar ieri, după demiterea ministrului Sănătății, însă PNL nu și-a exprimat disponibilitatea nici până acum, vehiculându-se că această ședință ar putea avea loc lunea viitoare.

Trebuie reamintit că premierul Cîțu are, în acest moment, parte de susținerea propriului partid, însă și pe cea a UDMR.

USR PLUS cere, în continuare, retragerea susținerii lui Florin Cîțu.

Articolul precedentCodrin Ștefănescu, fără prietenul și mentorul Dragnea: supărat și puțin revoltat
Articolul următorTurcan dă asigurări că salarii nu vor scădea, așa cum s-a vehiculat în spațiul public
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.