Foto: Impact.ro
Foto: Impact.ro

Zeci de persoane s-au adunat astăzi, 15 martie, în fața ușii lui Nicușor Dan pentru a protesta față de incapacitatea conducerii Primăriei Generale de a lega blocul de pe strada Drăgan, Sectorul 5, la curent electric.

Timp de luni de zile, cele 90 de familii au avut electricitate datorită unui generator de 100 de litri pe care primarul Cristian Popescu Piedone l-a instalat în luna noiembrie a anului trecut.

În acea perioadă, edilul a anunțat că dezvoltatorul imobiliar i-a mințit pe locuitorii din bloc, precizând că acesta le-a racordat ilegal casele la curent.

 „Oamenii au cumpărat locuințe și au fost pacăliți! Dezvoltatorul imobiliar le-a racordat ilegal casele la curent! I-a mințit repetat că le face contracte individuale! Dar… i-a batjocorit și i-a lăsat în voia sorții!”, a scris Piedone pe o rețea de socializare.

Problemele continuă pentru cele 90 de familii

De asemenea, Piedone a anunțat că va rămâne lângă acei oameni până când li se va face dreptate, motiv pentru care a cerut lui Nicușor Dan semnarea actelor necesare pentru racordarea blocului la curent.

„NOI, Primăria Sectorului 5, nu îi putem ajută cu acele acte! Din ce cauza, credeți? Din cauza unei aberații, oameni buni: Strada Nicolae Drăgan este în Sectorul 5, dar se află în administrarea Primăriei Capitalei! Din nefericire, așa este!”, a declarat în acea perioadă primarul Piedone.

Cu toate acestea însă, calvarul locuitorilor din blocul de pe strada Drăgan continuă, după ce generatorul care oferea căldură și energie electrică s-a stricat. Peste 40 de oameni s-au adunat în fața Primăriei Generale și i-au cerut lui Nicușor Dan să rezolve problema, informează Antena 3.

Chiar dacă s-au trimis zeci de cereri pentru ca blocul să fie conectat la electricitate, Nicușor Dan a refuzat să intervină pentru ca cele 90 de familii să aibă curent electric în casă.

Citește și: Cristian Popescu Piedone aduce blocul din „Drăgan” în secolul 21

Articolul precedentCentrul pentru Seniori din Municipiul București: “Niciun vârstnic nu e singur”
Articolul următorIohannis: „Reducerea dependenței energetice de Federația Rusă este un obiectiv prioritar”