George Simion (captură video)

Co-președintele AUR, George Simion, își continuă atacul la adresa edilului Timișoarei, Dominic Fritz și amenință cu înființarea unei „Ligi anti-Fritz” , cu care vrea să îl învingă la următoarele alegeri locale, „care nu vor fi la termen”, potrivit unei declarații făcute în cadrul conferinței de presă de la Timișoara.

De altfel, Simion nu a vrut să facă publice numele celor care ar fi aderat deja la aceastp „ligă”, dar susține că sunt foști primari și consilieri locali. „Sunt reprezentanţi de la mai multe partide politice, reprezentanţi dintre autorităţile locale care au condus Timişoara şi judeţul Timiş şi au anunţat că se alătură Ligii anti-Fritz”, a transmis, sâmbătă, de la Timișora, George Simion.

Mai mult, susține Simion, în perioada următoare va avea o serie de evenimente publice cu timișorenii, printre acestea numărându-se și demararea strângeri de semnături pentru „eliminarea” lui Fritz din fruntea Primăriei Timișoara, pentru că acesta „nu merită funcția pe care o ocupă”.

„O să anunţăm în zilele următoare componenţa AUR pe plan local pentru eliminarea primarului Dominic Fritz din viaţa politică românească prin alegri democratice. Dacă doriţi, o ligă anti-Fritz. Nu anti-Fritz – cetăţeanul german paraşutat aici la Timişoara, ci Dominic Fritz primarul care a promis timişorenilor că o să aibă condiţii normale şi aţi ajuns în situaţia din Bucureşti unde doamna Firea şi domnul Nicuşor Dan au făcut prăpăd şi nu avem căldură în case, situaţie similară şi aicea, în multe blocuri din Timişoara”, a declarat liderul AUR.

Potrivit Codului Admnistrativ, organizarea referendumului pentru încetarea mandatului de primar trebuie să fie solicitată, în scris, „de cel puțin 25% dintre locuitorii cu drept de vot înscriși în Registrul electoral cu domiciliul sau reședința în unitatea administrativ-teritorială”. Acest procent trebuie să fie realizat în fiecare dintre localitățile componente ale comunei, orașului sau municipiului.

Reamintim că Dominic Fritz a fost ales în 27 septembrie 2020 cu 53,24% (49.191 de voturi), cu o prezență la urne de numai 34,17% (93.514 din cei 273.596 de alegători înscriși pe liste). Pe locul secund s-a aflat Nicolae Robu (PNL), cu 29,87% (27.596 de voturi).

Simion vrea să pună presiune pe parlamentari pentru demiterea lui Iohannis

Totodată,  Simion, care umblă prin țară pentru strângerea de semnături în vederea demiterii lui Klaus Iohannis, a explicat că această acțiune a sa este una de „a pune presiune pe parlamentari, să le arătăm cât de mulți români doresc demiterea lui Iohannis”, ca apoi aceștia să semneze și să voteze, acesta fiind de altfel demersul legal pentru demiterea președintelui României, indiferent de numele pe care îl poartă, și după votul majorității parlamentare să fie organizat referendumul privind demiterea.

A făcut această precizare, deși din multitudinea de comentarii la postările sale s-a putut observa că cei care îl susțin în acest demers nu cunosc legea, dar își dau cu foarte multă ușurință datele personale.

Alina Gorghiu, atac la Cioloș din cauza huliganismului AUR

Articolul precedentMaia Sandu, de ziua Culturii Naționale: “Ţările mici nu sunt în mod obligatoriu culturi mici”
Articolul următorCopiii, îngrijorați de calitatea aerului din România