Foto: G4 Media
Foto: G4 Media

Pentru români, data de 15 ianuarie reprezintă Ziua Culturii Naționale, fiind şi data aleasă pentru celebrarea lui Mihai Eminescu.

Poetul național al românilor s-a născut la 15 ianuarie 1850. Este şi ziua în care se organizează manifestări în toată țara.

În mesajul publicat cu ocazia Zilei Culturii, preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a precizat că “Ziua naşterii lui Mihai Eminescu este ziua pe care ar trebui să o sărbătorim, prin muncă, efort, talent, curaj şi dăruire, întregul an”.

Preşedintele Republicii Moldova: “Nu există doar o zi a culturii. Există cultura fiecărei zile, cultura fiecărui gest, a fiecărui gând, a fiecărui act şi a fiecărui moment trăit”

Maia Sandu a descrie termenul de cultură nu doar ca pe un spectacol, balet, ie sau colind, ci ca pe o modalitate de comunicare.

În mesaj, preşedintele Republicii Moldova a declarat despre cultură că aceasta este felul în care ne înţelegem pe noi înşine.

Mai mult, este felul în care îl înţelegem şi îl acceptăm pe celălalt, felul în care vorbim şi ne comportăm cu cei din jurul nostru, felul în care ne înţelegem potenţialul şi prezentăm această unicitate lumii întregi.

“Fără cultură şi educaţie nu există prosperitate”

În acelaşi context, Maia Sandu a pus un deosebit accent pe importanţa aprecierii moştenirii culturale a unui popor.

Ţările mici nu sunt în mod obligatoriu culturi mici. Important e să apreciem moştenirea culturală pe care ne-au transmis-o părinţii şi bunicii noştri. Important e să ne apreciem talentele şi bogăţia spirituală. Nu doar atunci când acestea se manifestă în alte ţări, ci din momentul în care vedem prima sămânţă de talent în copiii şi tinerii noştri. Fără cultură şi educaţie nu există prosperitate. Nu există toleranţă. Nu există empatie şi coeziune socială”, arată Maia Sandu.

Preşedinta Republicii Moldova a acordat cu prilejul Zilei Naţionale a Culturii mai multor oameni de cultură din ţară Medalia „Mihai Eminescu” şi diverse titluri onorifice, “în semn de apreciere pentru creatorii care rămân fideli artei în timpurile deloc simple de azi şi pentru devotamentul lor faţă de profesie”, relatează Agerpres, citat de G4 Media.

Ziua de 15 ianuarie a fost definită de Iohannis ca o expresie a cinstirii, peste ani, a poetului național, Mihai Eminescu.

Articolul precedentIohannis își dorește ca 2022 „să ne aducă mai aproape de normalitate”
Articolul următorGeorge Simion amenință cu înființarea „Ligii anti-Fritz”, privind demiterea primarului Timișoarei
Jurnalist full-time / Pesimist part-time