Agenția Națională de Integritate a descoperit că unii aleși locali, precum și funcționari publici, continuă să facă cumul de funcții, chiar dacă legea interzice acest lucru. Cel mai flagrant este cazul unui primar din județul Prahova, care se muta din când în când și pe scaunul de consilier local.
Astfel, potrivit ANI, Marius Ioan Constantin, primar al orașului Băicoi, s-a aflat în incompatibilitate în perioada 21 noiembrie 2016 – 27 iunie 2017, când a exercitat simultan atribuțiile de primar și funcția de consilier local. În același timp, alte cinci persoane au încercat să fenteze legea în același mod, spune instituția.
„CONSTANTIN LUCIAN, viceprimar al comunei Nicolae Bălcescu, județul Constanța. În perioada exercitării mandatului de consilier local (2016 – 2020), o societate comercială în cadrul căreia soția persoanei evaluate deține calitatea de administrator și pe cea de asociat unic, a încheiat un contract de prestări servicii cu Primăria Comunei Nicolae Bălcescu în data de 30 decembrie 2016, în valoare totală de 8.032,50 lei.
DUGALĂ NICOLAE, manager al Spitalului Municipal „Anghel Saligny” Fetești, județul Ialomița. În perioada 07 iunie 2016 – 24 septembrie 2019 a exercitat și deținut funcția de manager al Spitalului Municipal „Anghel Saligny” Fetești simultan cu următoarele calități:
- calitatea de administrator în cadrul unei societăți comerciale (07 iunie 2016 – 06 iunie 2019);
- calitatea de expert contabil în cadrul cabinetului individual expert contabil (07 iunie 2016 – 24 septembrie 2019).
BADA DELIA MARINELA, funcționar public în cadrul Direcției de Sănătate Publică Hunedoara. În perioada 08 aprilie – 08 octombrie 2019 a deținut funcția publică de consilier juridic în cadrul Direcției de Sănătate Publică a Județului Hunedoara simultan cu exercitarea funcției de manager interimar în cadrul Spitalului Județean de Urgență Deva.
HOSU CLAUDIA, funcționar public în cadrul primăriei Șimleu Silvaniei, județul Sălaj. În perioada 25 noiembrie 2015 – 08 septembrie 2017 a deținut simultan funcția publică de șef birou – consilier superior în cadrul Primăriei Șimleu Silvaniei și o funcție contractuală într-o instituție publică. De asemenea, începând cu data de 08 septembrie 2017 deține simultan funcția publică de șef birou – consilier și funcția contractuală de execuţie de inspector de specialitate în cadrul Primăriei Șimleu Silvaniei.
DINCĂ VALERIU, funcționar public în cadrul primăriei Șimleu Silvaniei, județul Sălaj. Începând cu data de 02 decembrie 2015 deține simultan funcția publică de consilier în cadrul Biroului cadastru imobiliar-edilitar, evidența și gestionarea patrimoniului, fond funciar, situații de urgență, relații publice din cadrul Primăriei Șimleu Silvaniei și o funcție contractuală la Biroul administrativ – gospodăresc, administrarea pieței din cadrul aceleiași primării”, a comunicat ANI.
Instituția a precizat că singurul care nu a avut nimic de comunicat a fost Nicolae Dugală, care „nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare”.
Totodată, ANI a comunicat că un alt consilier local, din comuna Malu, județul Giurgiu, s-a aflat în conflict de interese administrativ atunci când „a participat la deliberarea și adoptarea Hotărârii Consiliului Local din data de 31 ianuarie 2017 privind aprobarea transmiterii în folosință gratuită a unor suprafețe de teren de 2.613 mp, respectiv 1.170 mp, precum și clădirile aferente, către o societate comercială (în cadrul căreia persoana evaluată deținea calitatea de angajat) și aprobarea contractului de comodat, deși avea un interes personal în problemele supuse dezbaterilor, având posibilitatea să anticipeze crearea unui avantaj prin adoptarea acestora”.