Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș, alături de D.G.A vor pune în aplicare, în această dimineață 144 de mandate de percheziții domiciliare, într-un dosar care vizează evaziunea fiscală, însă și înșelăciunea.
Percheziții de amploare
Astfel, porivit informațiilor perchezițiile vor avea loc în mai multe dintre județele din țară, printre care Ilfov, Mureș, Brașov, Covasna, Argeș, Alba, Bistrița-Năsăud, București, Buzău, Cluj, Harghita, Olt, Timiș și Tulcea.
În realitate, vorbim despre un suspect care ar fi tăiat facturi în alb, fără conținut real. Acesta ar fi fost administratorul a șase societăți comerciale pe care le-ar fi folosit pentru a comite evaziune fiscală.
Brancardierul care a deconectat o pacientă de la aparate, reținut pentru 24 ore
Totul ar fi fost posibil cu ajutorul unui funcționar de bancă care ar fi obținut pentru suspect credite bancare fără acoperire și fără respectarea reglementărilor în vigoare. Banii primiți în urma împrumuturilor ar fi fost, mai apoi, folosiți și în scop personal, însă și investiți în societățile comerciale deținute de acesta.
Prejudiciul nu a fost, încă, stabilit, însă 15 mandate de aducere așteaptă să fie puse în executare.