Deputatul USR Claudiu Năsui, fost ministru al Economiei, critică astăzi cel mai recent vor acordat de parlamentari.
Cu majoritate, precizează USR într-un comunicat de presă, a fost aprobată o ordonanță de urgență care să permită folosirea banilor din Fondul de rezervă bugetară pentru finanțarea de cheltuieli curente și de capital.
Însă, arată USR, ordonanța a primit derogare de la legile în vigoare, formațiunea politică avertizând că „PSD și PNL au votat astăzi, în Parlament, ca Marcel Ciolacu să poată încălca legile României după bunul plac și să aloce discreționar, în continuare, miliarde de lei din Fondul de Rezervă al Guvernului”.
În același comunicat, USR mai precizează că susținere a venit și de la deputații UDMR și ai minorităților naționale, cu mențiunea că doar USR s-a opus. De ce? Pe considerentul că „este inacceptabilă guvernarea prin decret și ca PSD-PNL să folosească un fond destinat cheltuielilor urgente sau neprevăzute pentru privilegii și pentru a cârpi un buget mincinos”.
Formațiunea mai precizează că a fost ocupată să numere hotărârile de guvern prin care s-au alocat bani din Fondul de rezervă, concluzia fiind că este vorba despre peste 50, iar „până la data de 8 noiembrie 2023, Guvernul PSD-PNL a cheltuit peste 10 miliarde de lei din acest fond. Fond care, atenție, avea inițial prevăzute doar 680 de milioane de lei”.
„Cum a fost posibil? Exact prin derogări, prin luarea de bani de la alte ministere, nu știm exact de unde. Dar știm foarte bine unde s-au dus banii. Peste 1 miliard de lei au dat pentru pensiile speciale și alte privilegii. (…)
Într-o democrație, legile se respectă. Dar cu domnul Ciolacu la Palatul Victoria, România nu mai este o democrație. Ordonanța votată astăzi de PSD-PNL are derogări de la două legi – Legea finanțelor publice și Legea responsabilității fiscal-bugetare – ca să poată fi utilizat Fondul de rezervă pentru a face orice.
În teorie, avem niște legi care previn acest șvaițer bugetar, această debandadă, dar ele sunt modificate de un guvern căruia nu-i pasă absolut deloc de respectarea legii. Ordonanța și votul de aprobare a ei subliniază mesajul că actualul Guvern nu va respecta nicio lege a statului român și că orice va putea călca în picioare o va face”, a avertizat deputatul USR Năsui.