Sursa: captura video

Un bărbat a fost arestat preventiv luna trecută, după ce, fiind prins băut la volan, dar și cu dreptul de a conduce suspendat, a încercat să scape de consecințe oferind drept mită câteva sute de lei.

Cercetările nu au durat însă foarte mult, iar dosarul a ajuns deja în instanță, în condițiile în care șoferul și-a recunoscut vinovăția și a încheiat un acord cu procurorii.

Potrivit Direcției Generale Anticorupție, acordul de recunoaștere cu inculpatul a fost semnat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș pe 10 noiembrie, dată la care a și fost trimis spre analiză Tribunalului Maramureș. Iar în acord, inculpatul a convenit la pedeapsa de 2 ani și 3 luni închisoare cu suspendare, pentru dare de mită, conducere a unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată și conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Pe lângă această pedeapsă bărbatului i-au mai fost interzise și o serie de drepturi, inclusiv acela de a conduce orice categorie de autovehicule, acordul urmând a fi analizat de Tribunalul Maramureș.

Faptele care i se imputau inculpatului au avut loc pe 19 octombrie, când acesta a fost oprit de un polițist din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș – Poliția orașului Baia Sprie conducând un autoturism pe DN nr. 18 în orașul Baia Sprie. Așa s-a descoperit că șoferul oprit era băut și avea dreptul de a conduce suspendat.

Însă șoferul a vrut cu orice preț să scape de un eventual dosar penal și o sancțiune, astfel că i-a oferit polițistului 400 lei, promițându-i totodată că îi va da chiar și 500 de euro. Ce nu știa șoferul era că totul fusese înregistrat, iar situația sa s-a agravat.

Discuțiile care au avut loc în contextul sus-menționat au fost înregistrate audio-video de dispozitivul tip bodycam aflat în dotarea polițistului. Polițistul a refuzat „oferta“ celui în cauză, a apelat linia Call-center 0800.806.806 și a formulat un denunț la Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Maramureș, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită”, arată DGA.

În cadrul activităților, procurorii au dispus confiscarea sumei oferite drept mită, iar zilele trecute, după ce dosarul a ajuns în instanță, s-a dispus menţinerea „măsurii asiguratorie a sechestrului dispusă prin Ordonanţa procurorului din data de 9 noiembrie 2023 asupra sumei de 400 lei, aparţinând inculpatului POCOL IONUŢ IULIAN PAUL (…)”.

Articolul precedentBanii din fondul de rezervă bugetară, folosiți pentru finanțarea de cheltuieli curente și de capital. Năsui: „Avem niște legi care previn acest șvaițer bugetar”
Articolul următorPrimarii vor derogări pentru a organiza petreceri de sfârșit de an. Ministrul Dezvoltării: „Nu pot fi onorate”