Trei bărbați au fost arestați ieri, iar unul a fost plasat sub control judiciar pentru 30 de zile, într-un dosar instrumentat de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vrancea, sub acuzația de trafic de droguri de mare risc.

Drogul pe care inculpații îl traficau este cocaina, pe care o aduceau în țară prin intermediul firmelor de coletărie, iar mai apoi o vindeau în diverse locații din țară. Potrivit anchetatorilor, în rețea sunt implicate nu mai puțin de 14 persoane.

În weekend, polițiștii de combatere a criminalității organizate din Vrancea, împreună cu procurorii DIICOT Vrancea și cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea, ai brigăzilor de combatere a criminalității organizate din Galați și Bacău, polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, precum și al jandarmilor din cadrul inspectoratelor județene de jandarmi Vrancea și Bacău au efectuat 18 percheziții domiciliare, în Bacău, la persoanele bănuite de trafic si deținere de droguri de mare risc.

În același timp, au fost puse în executare 23 de mandate de aducere, persoanele depistate fiind conduse la sediul DIICOT Vrancea, pentru audieri.

​În urma celor 18 percheziții domiciliare efectuate în cauză pe raza județului Bacău, au fost descoperite și ridicate cantitățile de 30 de grame de cocaină și 104 capsule cu substanța albă cristalină, sumele de 5.090 de lire sterline, 2.200 de euro și 24.145 de lei, două cântare electronice de precizie, două cartușe calibru 16 pentru armă de vânătoare și 20 de telefoane mobile”, precizează DIICOT.

Sursa: DIICOT

Anchetatorii spun că gruparea infracțională destructurată ar fi fost constituită chiar anul acesta, de 14 persoane. Astfel, parte din membrii grupării se ocupau de aprovizionarea cu droguri de mare risc din Marea Britanie și Spania, pe care le trimiteau în țară prin intermediul firmelor de coletărie, ulterior fiind vândute de alți membrii pe plan local, în mai multe baruri și cluburi din județul Bacău.

Ieri, după toate activitățile derulate, trei inculpați au fost prezentați Tribunalului Vrancea, care a dispus arestarea preventivă:

Dispune arestarea preventivă a inculpaţilor : 1.MIRON P.– cercetat pentru introducere în ţară de droguri de mare risc în formă continuată, trafic de droguri de mare risc în formă continuată şi deţinere de droguri de mare risc în vederea consumului, în formă continuată. 2.CLOŞCĂ C. cercetat pentru trafic de droguri de mare risc în formă continuată şi deţinere de droguri de mare risc în vederea consumului. 3.MERLUŞCĂ P. – cercetat pentru trafic de droguri de mare risc în formă continuată şi deţinere de droguri de mare risc în vederea consumului, în formă continuată, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 13 noiembrie 2022 şi până la data de 12 decembrie 2022 inclusiv.

Dispune emiterea mandatelor de arestare preventivă pe numele inculpaţilor. Dispune încunoștințarea familiilor inculpaţilor ori a altor persoane desemnate de aceştia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare”.

Articolul precedentCiolacu, noi asigurări: „Ne vom respecta cuvântul dat şi rotaţia va avea loc în luna mai”
Articolul următorA început campania de plantare ”Un viitor mai verde”