Fostul CEO de la Amazon, Jeff Bezos, i-a oferit cântăreței Dolly Parton un premiu de 100 de milioane de dolari, pentru ca aceasta să-l folosească în cauze caritabile.
Fondatorul Amazon a anunțat premiul alături de partenera sa, Lauren Sanchez, transmite BBC.
Sanchez a descris-o pe cântăreața country ca fiind ”o femeie care dăruiește cu inima și conduce cu dragoste și compasiune în fiecare aspect al muncii ei”.
Premiul Bezos este acordat persoanelor care ”găsesc soluții cu curaj și în mod civilizat”
Dolly Parton va putea alege organizația de caritate la care vor ajunge banii.
”Cred că oamenii care sunt în măsură să ajute ar trebui să trimită banii acolo unde este inima lor. Voi face tot posibilul să fac lucruri minunate cu acești bani”, a declarat cântăreața de muzică country.
Nu este pentru prima dată când multimilardarul face acte de filantropie.
Încă din anul 2021, multimiliardarul de la Amazon a început să acorde ”premii” mai multor activiști. Acești bani au fost folosiți pentru procurarea hranei și ajutorul oamenilor afectați de dezastre naturale
Dolly Parton este cântăreață, compozitoare, actriță, femeie de afaceri, dar și filantrop.
La începutul acestei luni, a fost inclusă în Rock & Roll Hall of Fame.
Cântăreața a fost un susținător important al organizațiilor de caritate și a fondat Fundația Dollywood, care a oferit cărți copiilor din întreaga lume
Parton a fost, de asemenea, un susținător vocal al vaccinării împotriva Covid-19.
În 2020, ea a oferit o donație de 1 milion de dolari pentru cercetarea coronavirusului Centrului Medical al Universității Vanderbilt din Nashville, care este unul dintre locurile de testare pentru vaccinul Moderna.