Sursa foto: g4media.ro

După ce a fost huiduit de sibieni încă de dimineață, președintele României a decis să-și petreacă restul zilei de duminică în județul Alba, jucând golf. Klaus Iohannis s-a deplasat, pentru a doua oară, la Clubul de golf „Paul Tomiță” din Pianu de Jos, județul Alba, relatează g4media.ro.

Șeful statului a ajuns în jurul prânzului și a plecat după ora 15. O partidă de golf durează cel puțin patru ore. Iohannis a mai vizitat clubul administrat de Werner Keul, un apropiat al președintelui, când se comemorau șase ani de la tragedia Colectiv. De asemenea, administratorul terenului de golf din Pianu de Jos, Werner Keul are o veche relație de afaceri cu președintele clubului de golf.

Președintele României recomandă românilor să joace golf

Șeful statului a fost ținta mai multor ironii după ce, la jumătatea lunii septembrie, a recomandat românilor să joace golf. Iohannis a precizat în acea perioadă că golful nu este un sport „exclusivist” și oferă un bun prilej de a petrece mai mult timp în natură. „Golful se poate practica la orice vârstă. Încurajez pe cât mai mulți să descopere acest frumos sport care oferă multe satisfacții”, a adăugat președintele în acea perioadă.

Reamintim că terenul de golf de la Pianu de Jos este primul de acest gen amenajat după 1989 la noi în țară. Totodată, clubul de Golf „Paul Tomiță” a fost înființat în 1995. Aici a avut loc în 2001 primul turneu de golf din România după Revoluție.

Tot astăzi, 14 noiembrie, șeful statului a fost huiduit la intrarea în biserica„Sfânta Treime” din Sibiu. O femeie i-a strigat „Jó napot kívánok, PSD!”. Celebra frază pe care președintele României a spus-o într-o declarație de presă în aprilie 2020.

De asemenea, un bărbat a avut o hârtie pe care a scris mesajul „La biserică…degeaba”. Președintele României nu s-a oprit să vorbească cu protestatarii și nici nu a făcut nici un fel de declarații.

Conform unui sondaj Avangarde, în septembrie, șeful statului era creditat cu 28% încredere. În momentul de față, doar 17% dintre români m-ai au încredere în președinele României, Klaus Iohannis.

Marcel Ciolacu: „Mergem la Klaus Iohannis cu două variante de premier”

Articolul precedentAustria introduce carantina pentru persoanele nevaccinate
Articolul următorOrban anunță intrarea în opoziție alături de USR
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.