Sursă foto: Facebook/Sorin Grindeanu
Sursă foto: Facebook/Sorin Grindeanu

Sorin Grindeanu a anunțat că a semnat astăzi, 14 octombrie, contractul de finanțare pentru construcția secțiunilor E și D ale Lotului 2 al autostrăzii Lugoj-Deva.

Prin urmare, 2.2 miliarde de lei (cu TVA) vor fi folosite pentru proiectarea și execuția lucrărilor, finanțate preponderent prin PNRR.

Sorin Grindeanu: ”Tot astăzi am semnat contractul pentru proiectarea și execuția acesor secțiuni, care reprezintă, practic, ultimul tronson al autostrăzii Lugoj – Deva”

Cel mai important obiectiv al proiectului este reprezentat de cele două tuneluri dintre Margina și Holdea, solicitate prin acordul de mediu. Constructorul român căruia i-a fost atribuit contractul a demonstrat până acum că respectă termenele contractuale și chiar poate finaliza lucrările mai devreme”, a transmis Sorin Grindeanu, astăzi, 14 octombrie, într-un text publicat pe contul de Facebook.

Ministrul Transporturilor din România: ”Mă aștept ca și acest contract în valoare de 1.826 de miliarde de lei (fără TVA), finanțat preponderent prin PNRR, să fie predat CNAIR, cel mai târziu la finalul anului 2026”

Durata contractului este de 45 de luni:

– 11 luni perioada de proiectare;

– 34 de luni perioada de execuție a lucrărilor.

În egală măsură, ministrul a anunțat că ambele tuneluri care vor fi construite în cadrul secțiunii vor avea fiecare o lungime de aproximativ 2.13 km și vor fi formate din două galerii unidirecționale.

Articolul precedentÎncepând cu 2030, uzina Dacia și-a propus să aibă emisie de carbon zero
Articolul următorO bătrână rătăcită a fost salvată de operatorul unui call-center
Jurnalist full-time / Pesimist part-time