Foto: Ro Vaccinare

UPDATE Surse apropiate anchetei susțin că perchezițiile au loc la cabinete medicale din localitățile Ploiești, Bușteni, Sinaia și Valea Călugărească

UPDATE IJP Prahova a anunțat că polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, efectuează 17 percheziții domiciliare, toate în județul Prahova, într-o cauză penală în care sunt efectuate cercetări în legătură modalitatea de eliberare a certificatelor de vaccinare anti Covid.

Activitatea vizează un centru de vaccinare și patru cabinete medicale individuale, printre persoanele implicate fiind și personal medical din cadrul acestor entități.

Faptele urmărite penal sunt de luare de mită, dare de mită, trafic de influență, cumpărare de influență, fals informatic și uz de fals.

Cu această ocazie vor fi puse in executare 35 de mandate de aducere emise pe numele suspectilor.

La activitatea menționată participă polițiști din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova și Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Judeţean Prahova.



Peste 40 de persoane vor fi aduse la audieri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, în urma unor percheziții făcute de procurori la mai multe centre de vaccinare din mediul rural.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova fac percheziţii, joi 14 octombrie, în mai multe localităţi din judeţ, într-un dosar privind certificate false de vaccinare. 

Există un dosar privind certificate de vaccinare false, eliberate în comuna prahoveană Ciorani, pe care procurorii îl instrumentează de mai multe luni. Conform surselor apropiate anchetei, o asistentă medicală ar fi folosit parafa unui medic pentru a elibera certificatele false de vaccinare anti COVID.  Peste o sută de persoane ar fi obținut în acest mod certificate verzi false.

Doar că, procurorii au descoperit că nu doar la Ciorani există această practică, ci și în alte centrele de vaccinare din mediul rural din Prahova. 

Pe lista suspecţilor care  vor fi aduși la audieri se află și mai multe asistente medicale, dar chiar și un medic.

Articolul precedentLiderul minorităților, după întâlnirea cu Cioloș: „Ar trebui să conteze mult mai mult problemele reale, din lumea reală”
Articolul următorUSR ia în calcul alegerile anticipate și se alătură celor de la PSD și AUR
Cristina IANCU
Am debutat în presă în 1992, iar povestea continuă...