Organizația „Salvați Copiii România”trage un semnal de alarmă privitor la eliminarea fără nicio justificare a bursei de merit pentru clasa a V-a și a bursei de ajutor social pentru elevii din mediul rural, care merg la liceu în altă localitate, potrivit g4media.ro.
Măsurile au fost luate de Ministerul Educației, prin Ordinul de ministru nr. 5.379 din 7 septembrie 2022
. Organizația „Salvați Copiii România” atrage atenția asupra faptului că inechitatea sistemului de educație și abandonul școlar au devenit cronice în România, transmițând Ministerului Educației, în luna iulie, un document prin care recomandă reintroducerea bursei de studiu. De asemenea, organizatia recomandă revenirea la aprobarea anuală a cuantumului minim al burselor școlare prin HG, stabilirea unitară, la nivel național, a criteriilor de acordare a burselor școlare, prin Statutul elevului, fără ca autoritățile publice locale sau unitățile de învățământ să poată stabili criterii specifice.
Reprezentanții asociației mai cer și introducerea în textul proiectului de lege a dreptului elevilor de a beneficia de un laptop cu conexiune la internet, primit în comodat pe toată durata ciclului de studii
„Ținând cont de fenomenul extins al neparticipării școlare în raport cu populația școlară – 286.150 de copii între 7 și 17 ani erau în afară școlii la 1 ianuarie 2021, din totalul de aproximativ 2.500.000 de copii de vârstă școlară – Salvați Copiii România consideră că, în forma propusă, Legea Educației Naționale nu va fi în măsură să contribuie la combaterea inegalităților sociale și teritoriale și la asigurarea unui climat școlar pozitiv pentru învățare, necesare pentru reușita școlară a tuturor copiilor, indiferent de vulnerabilitatea socio-economică a familiilor și comunităților în care aceștia trăiesc”, susține organizația.
Organizația „Salvați Copiii România” mai precizează că, în lipsa unor măsuri integrate de reducere a acestui fenomen, abandonul școlar a rămas neschimbat în ultimii 10 ani. Astfel, 35.259 de elevi, dintre care 20.878 din ciclul primar și gimnazial și 14.381 din învățământul liceal, au abandonat școala în 2019. România înregistrează un procent de 15,6% al tinerilor între 18-24 de ani care au finalizat doar opt clase sau mai puțîn, deși ținta de România, în 2010, a fost de reducere a fenomenului la 11,3%, până la sfârșitul anului 2020. Potrivit organizației, inegalitățile dintre copiii din urbanul mare și rural se adâncesc, în ceea ce privește rezultatele la examenele naționale elevii din mediul rural au luat de trei ori mai multe medii sub 5 față de cei de la școlile din urban.
Turnul Eiffel din Paris, iluminat mai puține ore pentru economisirea energiei
.