Președintele PNL Galați, George Stângă, pare să se fi hotărât: va merge pe mâna lui Florin Cîțu, acordându-i acestuia toată susținerea în lupta împotriva actualului președinte, Ludovic Orban. Ce-i drept, lui Stângă i-a luat ceva timp să decidă în tabăra cui i-ar fi mai bine să se poziționeze, însă până la urma a reușit să ia o decizie, împins de împrejurări și (se aude vorba prin târg) de interese.
George Stângă a încercat să țină ascunsă vizita lui Ludovic Orban la Galați
Vineri, 10 septembrie, 2021, premierul Florin Cîțu a venit în Galați, într-o vizită mai mult politică decât de lucru – cu alte cuvinte, în calitate de candidat pentru șefia PNL, nu neaparat de premier – unde a fost întâmpinat de toată „crema” liberală gălățeană, printre aceștia numărându-se PNL-istul cu „ștate” vechi, Victor Paul Dobre, însă și actualul vârf al liberalismului gălățean, controversatul George Stângă.
Cu două săptămâni înainte, în Galați venea Ludovic Orban, vizită neanunțată în presă de George Stângă, însă. Încă de atunci devenea limpede faptul că Stângă a ales tabăra, însă că alege să-i țină ușa întredeschisă lui Orban – pentru orice eventualitate, ușă pe care avea să o închidă vineri, când se hotăra definitiv să-l susțină pe Florin Cîțu pentru șefia partidului.
Președintele PNL Galați, George Stângă, a intrat în atenția presei naționale la începutul lunii iulie când a încercat să-i ceară ministrului Transporturilor de la acea perioadă, Cătălin Drulă, favoruri care aveau ca scop cosolidarea poziției de președinte al filialei gălățene: „Domnule ministru, fac ce vrei tu! Ajută-mă cu ăsta 4 luni. Ține-mi-i patru luni și după aia îți promit că nu mai vin pe la tine pentru ei. Faci tu ce consideri”, îi spunea, la vremea respectivă, Stângă lui Drulă.
Citește și: Orban despre cifre. „Nu vreau să vă spun cum stăm astăzi în sondaje, ca să nu vă demoralizez”