Preluare Digi 24

În România Educată a președintelui Klaus Iohannis, anul școlar a debutat cu foarte multe deficiențe în unitățile de învățământ din întreaga țară. Astfel de probleme sunt și în județul Dâmbovița, acolo unde 18 unități de învățământ au început anul școlar fără apă potabilă. În alte 13, nu erau asigurate materialele de curățenie și protecție sanitară, iar alte 197 trebuie să își actualizeze autorizația sanitară de funcționare, a anunțat Prefectura Dâmbovița. 


„Executarea lucrărilor de reparaţii, reabilitare, consolidare, modernizare: deşi stadiul de uzură fizică al imobilelor impune astfel de lucrări, nu sunt executate lucrări pentru 75 unităţi/structuri de învăţământ, pentru 13 nu sunt finalizate lucrările, iar pentru o unitate de învăţământ lucrările sunt neconforme. Asigurarea cu apă potabilă: în 18 unităţi de învăţământ nu se asigură apă potabilă. Starea igienico-sanitară a grupurilor sanitare: două unităţi de învăţământ nu au grupuri sanitare, pentru două unităţi nu sunt efectuate lucrări deşi stadiul de uzură necesită, pentru două unităţi lucrările nu sunt finalizate, iar pentru o unitate lucrările sunt neconforme”, a informat Prefectura Dâmboviţa.

Controalele au mai identificat şi trei unităţi de învăţământ din mediul rural care au probleme cu încălzirea sălilor de clasă.   

Articolul precedentAnca Dragu se simte hărțuită de aripa liberală Cîțu
Articolul următorMoșteanu (USR PLUS): „Am solicitat convocarea unui plen reunit pentru dezbaterea moțiunii”
Am debutat în presă în 1992, iar povestea continuă...