Florea Daniel

În urmă cu nu foarte mult timp, primarul Sectorului 5 Daniel Florea dispunea demolarea trotuarelor din zona Panduri. O acțiune ireponsabilă și, în mod absolut cert, lipsită de logică și considerație față de cetățenii care, în urmă cu un mandat, l-au votat pe acesta și i-au acordat încrederea pentru a le fi admnistrator de sector.

Florea demolează trotuare, oamenii îl acționează în instanță… și câștigă!

Și pentru că oamenii buni și deștepți ai Sectorului 5 s-au săturat de „mânăriile” primarului Daniel Florea, aflând de intenția acestuia de a demola trotuarele de pe Șoseaua Panduri, l-au acționat în instanță, cerând soluționarea problemei. În data de 10.08.2020 răspunsul instanței avea să vină și să dovedească dreptatea cetățenilor, locuitori ai Sectorului 5.

„Admite în parte cererea disjunctă. Dispune, în mod provizoriu, încetarea lucrărilor de desființare a trotuarelor de pe Șoseaua Panduri, lucrări ce fac obiectul autorizației de construcție nr. 356-M/2.07.2020, până la soluționarea cererii ce face obiectul dosarului nr. 12741/302/2020.”, se arată în decizia judecătorească.

Ce-a fost în mintea primarului?

M-aș putea chinui să ghicesc ce a fost în mintea primarului Daniel Florea atunci când a decis demolarea trotuarelor de pe șoseau Panduri, însă nu aș ajunge la nicio concluzie logică care să-l disculpe pe acesta. Oricât aș răsturna povestea pe toate laturile sale, dă cu minus. Pot să-mi închipui, desigur, că vorbim despre un alt mod de direcționa banii acolo unde nu este nevoie de ei, în timp ce se ignoră cu desăvârșire adevăratele probleme ale Sectorului 5. O supoziție, firește. Chiar și așa, poate nu chiar atât de departe de adevărul cel… adevărat.

Ziarul de Investigații

Articolul precedentMarcel Vela îi „taxează” pe poliștii care au gafat
Articolul următorCiolacu, promisiuni pe rectificarea bugetară: „O vom corecta în Parlament”
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.