Independența magistratului nu este privilegiul său, ci garanția justițiabilului că i se va face dreptate, reformele care nu erau necesare în justiție conducând la o atmosferă aproape irespirabilă, toxică în sistem, sunt câteva din concluziile analizei asupra sistemului judiciar făcută de către Grațiela Milu, judecător de la Curtea de Apel Brașov şi candidat pentru un loc în viitorul CSM la alegerile din 22 iunie. Într-un interviu acordat ziarului spotmedia.ro, magistratul avertizează că din aceste motive s-a ajuns la un blocaj, afirmând că CSM îi face pe magistrați și mai vulnerabili cât timp aceeași faptă e cântărită cu măsuri diferite pentru magistrați diferiți. Un judecător trebuie să răspundă dacă nu aplică legea, dar uneori el este la confruntarea între titani, magistrații neștiind ce ne e permis și ce nu, din cauza măsurii diferite cu care sunt judecați de CSM, susține Grațiela Miu.
Grațiela Milu: Actul de justiție are o calitate mai scăzută, lucru care conduce la o scădere a încrederii în actul de justiție, CSM trebuind să definească drept anomalie pensia mai mare ca salariul și să propună înlăturarea ei.
Potrivit Gratielei Miu, principalul reproș este faptul că CSM s-a îndepărtat de magistrați, nu îi mai consultă. Lipsind judecătorul de cele mai adecvate instrumente pentru a-și desfășura activitatea cu independență și imparțialitate, nu doar el este afectat, ci și justițiabilul. România are printre cele mai drastice regimuri disciplinare de interdicții și incompatibilități din UE iar CSM îi face pe judecători și mai vulnerabili, deoarece fapta e cântărită cu măsuri diferite pentru magistrați diferiți, ceea ce înseamnă practică neunitară.
„Pericolul antireformei, care a condus la un regres al instituțiilor juridice, s-a văzut în privința Legilor Justiției, dar și în zona penală. S-a intervenit cu reforme care nu erau necesare și care au condus la o atmosferă aproape irespirabilă, toxică în sistem. Am ajuns la un blocaj. Intrările și mișcările în sistem au fost blocate și ne-am confruntat cu un exod din magistratură, cât timp pensia e mai mare decât salariul. Sistemul a fost depopulat de magistrați și, mai ales în materie penală, ei au fost lipsiți de instrumentele legale. Toate au condus la livrarea unui act de justiție, cred, de calitate mai scăzută. De aici o scădere a încrederii în actul de justiție. Cel mai important reproș vizează durata foarte mare o proceselor.”, a declarat magistratul.
„Dar agenda actualului CSM a fost străină de ceea ce ne preocupă pe noi. Ne doare că CSM nu s-a ocupat de sistem”, a spus magistratul.
În opinia Grațielei Milu, SIIJ a fost unul dintre motivele pentru care magistrații au protestat, aceasta considerând că nu este necesară o instituție specială care să investigheze magistrații.”După deciziile CCR care au atacat structura de rezistență a legislației penale, să avem măcar procurori specializați pentru fapte de corupție. Nu poate corespunde adevărului că de la apariția SIIJ nu mai avem corupție în magistratură. Corupția e un fenomen endemic în România, la nivelul întregii societăți. Cad poduri, ard oameni de vii, acestea sunt manifestări ale corupției”, spune Grațiela Milu.
Sunt foarte multe lucruri de făcut și foarte mulți oameni în sistem care au soluții și trebuie doar responsabilizați, să primească undă verde să-și facă treaba.”Dar agenda actualului CSM a fost străină de ceea ce ne preocupă pe noi. Ne doare că CSM nu s-a ocupat de sistem”, a spus magistratul.
Percheziții la hoții de lemn din Prahova