Fostul tenismen Ilie Năstase, primul pe lista UNPR la europarlamentare, se retrage din viața politică. După rezultatul slab obținut de partidul condus de Gabriel Oprea, formațiunea nu a atins pragul pentru a trimite reprezentanți în Parlamentul European. Probabil dezamăgit că nu a prins un fotoliu, Năstase s-a gândit bine și azi a anunțat public că încheie aici orice tentativă.

Bună tuturor, Am lipsit o vreme – mi-am luat puțin timp după alegeri. M-am gândit foarte bine și e timpul să ma retrag definitiv din politică. Vă mulțumesc tuturor celor care ați corespondat cu mine. Numai gânduri bune vouă și celor dragi vouă!
La revedere,
Cu drag,
Ilie
”, a scris acesta pe Facebook.

Ultima postare a acestuia pe Facebook este din 24 mai, când a dat share melodiei lui Frank Sinatra, My way:

SIMPLITATE – FĂRĂ EMOȚIE – LA FINAL ȘI LA UN NOU ÎNCEPUT DE DRUM
În ultimele zile, echipa noastră de campanie, ne-a bagat în ședință să găsim soluții, să generăm o emoție puternică, acum pe ultima sută de metri. Adică ce? Ce am văzut la ceilalți? Adică ură și scandal?
Eu și Puiu Iordănescu NU NAȘTEM EMOȚII LA COMANDĂ.
Nu știm s-o facem.
Când am făcut-o în carierele noastre, a fost prin multă muncă și prin mentalitatea noastră de învingători.
Noi știm că indiferent unde vom fi, vom lupta pentru voi și pentru viitorul vostru.
Nouă, nu ne poate impune nimeni, nicio poziție politică care nu este legată de binele României.
Nu putem fi șantajați.
Putem fi iubiți, sau urâți.
Oriunde vă aflați în lume, dragi români, vă dorim să învățati să fiți fericiți!
În ceasul al doisprezecelea, noi ne-am oprit la POZIȚIA 12.
Așa să ne jute Dumnezeu!
Ilie și Puiu

Articolul precedentSocial democrații au încheiat ședința Comitetului Executiv. Ce spune premierul despre viitorul partidului și despre candidații la prezidențiale
Articolul următorPrimarii din țară îi cer Vioricăi Dăncilă să le rezolve problema falimentului. „Aceste subiecte trebuie puse pe agenda publică și rezolvate, în caz contrar, alternativa rămasă fiind cea de a pune lacătul pe ușile primăriilor”