Luna se va colora, treptat, în noaptea de duminică spre luni, într-o nuanță roșiatică, eveniment ce doar o parte dintre pământeni îl vor vedea, informează Digi24. Această eclipsă va fi vizibilă în regiuni ale continetului european, african și american, între răsăritul și apusul Lunii.
Acest fenomen se produce atunci când Soarele, Pământul și Luna sunt perfect aliniate, iar Luna se află în faza sa plină. Luna intră în umbra Pământului, care blochează lumina venită de la soare și își pierde din strălucirea albă, a precizat Florent Deleflie.
„Luminozitatea sa nu dispare însă complet: Pământul continuă să trimită spre Lună o parte din lumina Soarelui, prin intermediul razelor solare, care vor căpăta o tentă roşiatică în urma unui proces de „refracţie atmosferică”, a explicat Florent Deleflie, astronom la Observatorul Paris-PSL.
În timpul unei eclipse, doar Pământul mai luminează Luna prin această refracţie a razelor roşiatice
Fenomenul ce va avea loc în noaptea de duminică spre luni va putea fi vizibil cu ochiul liber sau cu ajutorul unui binoclu.
Un astronom francez a declarat că în timpul unei eclipse, doar Pământul mai luminează Luna prin această refracţie a razelor roşiatice.
„Este foarte interesant să vezi o Lună albă şi strălucitoare căpătând în decurs de doar câteva minute o tentă roşiatică şi palidă”, a mai spus acesta. Mai mult, eclipsa va dura în jur de cinci ore, iar faza sa de totalitate va dura peste o oră. Această eclipsă va fi vizibilă în totalitate în America de Sud, America Centrală şi pe coasta estică a Americii de Nord.
În țara noastră, fenomenul va putea fi vizibil pentru cel puțin o oră, potrivit Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”. Eclipsa începe când Luna se apropie de apus, la ora 04:31, iar faza cea mai spectaculoasă are loc în timp şi după ce Luna apune în România.
După ora precizată, luna va deveni mai puțin strălucitoare, iar de la 5:30, cei care iubesc astronomia vor putea să vadă o Lună care va începe să se înroșească în partea din stânga. Din acel moment va începe cea mai interesantă parte a fenomenului, intrarea Lunii în umbra Pământului.
În noiembrie 2022 va avea loc cea de-a doua eclipsă totală de lună, însă va putea fi vizibilă doar din mijlocul Oceanului Pacific.
Deleflie a mai precizat că eclipsesle de lună au fost importante, în special în Antichitate.
„Pe suprafaţa discului lunar, limita dintre umbră şi partea luminată de către Soare este uşor curbată: este proiecţia formei rotunde a Pământului”, a explicat aceasta, potrivit sursei citate.
Citește și articolul:Viktor Orban: „Victoria noastră se vede de pe Lună”