Fostul președinte Traian Băsescu, acum europarlamentar, crede că declarațiile recente ale membrilor Guvernului referitoare la Planul Național de Redresare și Reziliență sunt doar praf în ochi.

Băsescu nu vorbește însă din calitatea unui om politic care are ceva informații din interior, direct de la sursă, ci opinia acestuia se bazează mai mult pe experiențele anterioare și pe tot parcursul pe care PNRR l-a avut până acum.

Cîțu poate să vândă cui vrea ce spune după întoarcerea de la Bruxelles. După două eșecuri ale lui Ghinea, a fost trimis acasă să vină cu un PNRR ajustat până pe 31 mai, asta pentru că guvernul nu a înțeles esența acestui program care vizează relansarea. De asta are și termenul de ”redresare”.

Înseamnă investiții rapide cu proiecte pregătite gata să fie finanțate, care să contribuie la o creștere pe investiții, nu pe consum. Bani avem, dar stăm cu ei pe masă și nu îi cheltuim pentru că nu avem proiecte credibile pregătite”, a spus fostul președinte la Realitatea.net.

Și, din aceste considerente, fostul președinte este ferm convins că PNRR are mari șanse să fie un eșec răsunător, însă are o soluție. În opinia acestuia, România mai are o șansă, dacă apelează la specialiștii Băncii Europene de Investiții. Aceasta pentru că, din ce știe Băsescu, ministerele sunt pline de oameni nepricepuți și nu întotdeauna este vina unui ministru sau a altuia.

Nu e doar vina miniștrilor, avem un aparat administrativ foarte slab, incompetent. Miniștrii vin și pleacă, dar funcționarii sunt acolo. Dacă îi dai afară, se duc în instanță și le plătești și salariul din urmă.

O spun public: dacă ne mai batem joc făcându-ne că facem proiecte, o să rămânem cu mare parte din acești bani necheltuiți și iar o să spunem că nu am avut noroc. Singura soluție este să apelăm la expertiza Băncii Europene de Investiții, care pune la dispoziția statelor membre experți care vin și fac proiecte.

CE se va împrumuta de pe piața europeană cu o dobândă de 0,3% și curambursarea creditului până în 2050. Problema este că pune condiții ca să dea banii ăștia. României îi convine că jumătate sunt grant, jumătate, alte 14 mililiarde, le ia cu 0,3% dobândă, față de 3%-4% cât ne împrumutăm noi pe termen mediu. Dar UE pune condiții: banii nu pot fi dați în salarii, în pensii, nu pot fi folosiți la consum”, a mai spus acesta.

Articolul precedentPremierul Cîțu se declară mulțumit de miniștrii săi
Articolul următorTătaru: „Nu poate fi vorba de morți ascunși”