Sursa foto: newstrack.ro

Alina Albu a fost numită în funcţia de procuror-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), la propunerea ministrului Justiției, Cătălin Predoiu.

Conform decretului semnat ieri de Klaus Iohannis, „numirea doamnei Alina Albu în funcția de procuror șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism” va opera „pe o perioadă de 3 ani”, aceasta urmând să preia „frâiele” de la magistratul Oana Daniela Pâțu, procuror șef adjunct direcție, care apare ca fiind în structura de conducere.

Miercuri, ministrul Justiţiei anunța că a transmis președintelui României propunerea de numire, „în conformitate cu Legea nr.304/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, după parcurgerea procedurii legale prevăzute de aceasta, în fața Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii – Secția pentru procurori și din nou la Ministerul Justiției”.

Alina Albu nu vine din afară, pentru că, potrivit CV-ului, aceasta era procuror șef serviciu delegat la DIICOT, având o vechime în magistratură de peste 23 de ani. A fost procuror stagiar începând cu luna mai a anului 1998, iar din 2000 a devenit procuror definitiv, soluționând dosare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București. La DIICOT a ajuns prima oară în 2004, ca procuror delegat în cadrul biroului de combatere a traficului de persoane și migranți, pentru ca apoi, pentru doi ani (2006 – 2008) să fie magistrat detașat în funcția de șef serviciu anchete din cadrul Direcției Generale Anticorupție. CV-ul complet aici.

Numirea Alinei Albu la conducerea DIICOT nu a fost singura din această perioadă. MJ dăduse startul propunerilor de numire pentru ocuparea funcțiilor de prim-adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procuror-şef adjunct al Direcției Naționale Anticorupție (2 funcții) și procuror-şef adjunct al Direcției de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (2 funcții).

Ulterior propunerilor, Iohannis a semnat decretul pentru numirea lui Alex-Florin Florenţa în funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) pe o perioadă de trei ani şi decretul pentru numirea lui Marius-Ionuţ Voineag ca procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Articolul precedentPatru primari, dați pe mâna procurorilor de ANI
Articolul următorPreședintele CJ Bihor: „În multe instituții personalul e supradimensionat. Asta înseamnă cheltuieli inutile, risipă, lipsă de încredere în autorități”